1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Stelian Dolha (Protecția Consumatorilor): În doar o lună avem instrumentate 376 de reclamații. Asta înseamnă 17 pe zi

 

Controalele făcute luna trecută de inspectorii Protecției Consumatorilor la operatorii economici din județ s-au lăsat cu amenzi mari și marfă oprită de la comercializare. Tot luna trecută, aceștia au instrumentat nu mai puțin de 376 de reclamații.

În perioada 01.04.2024-30.04.2024, la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud s-au efectuat 242 de acțiuni de control la operatori economici care își desfășoară activitatea în domeniile HORECA, comercializarea produselor tradiționale, legume-fructe, textile, materiale de construcții, supermarket-uri și service-uri auto.

În toată perioada asta, de o lună de zile (n.r. – luna aprilie) și trebuie să o spun, avem instrumentate 376 de reclamații. Într-o singură lună. Asta înseamnă că pe zi avem deja 17 reclamații de instrumentat. Credeți-mă, e deja destul de mult”, a explicat Stelian Dolha.

Șeful CJPC Bistrița-Năsăud a mai precizat că mulți oameni reclamă faptul că au găsit în diverse produse, cum ar fi pizza sau prăjituri, fire de păr.

Și în cele 376 de reclamații pe care le-am avut în luna aprilie, dar și în decursul anului, sunt multe care se referă la faptul că au fost găsite fire de păr în pizza, fire de păr în produsele de patiserie, în prăjituri. Personalul care servește nu poartă bonetă. Sau servirea la fast-food-uri se face fără mănuși de unică folosință. Acestea sunt lucruri elementare pe care ar trebui deja să le știe și să le folosească toată lumea”, a mai adăugat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.