24.4 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

FOTO – SE CAUTĂ vopseaua sau muncitorul ce a vopsit trecerea de la Raiffeisen

Străbat orașu-n lung și-n lat,  iar acum, sincer, am o mare curiozitate. CE vopsea s-a folosit la trecerea de la Raiffeisen-ul de pe Pietonal?!? Trecerea e desființată de mult, dar liniile albe apar din nou și din nou. Știți cine e muncitorul care a vopsit? Sau măcar ce vopsea a folosit??

În burgul nostru există un fenomen PARADOXAL!

În timp ce numeroase treceri de pietoni au „noroc” doar cu pancartele care le anunță prezența, există o trecere ce NU se dă dusă.

Trecerea de pietoni de la banca Raiffeisen de pe Pietonalul Liviu Rebreanu a fost desființată în iunie 2019. S-a pus pancartă, iar liniile albe au fost acoperite cu vopsea neagră.

ATENȚIE! S-a desființat trecerea de pietoni de la Raiffeisen!

Cu toate că NU a mai fost revopsită, au trecut ploi torențiale și ierni geroase peste ea, trecerea de pietoni desființată este MAI VIZIBILĂ decât multe altele vopsite și revopsite.

Ieri, am făcut o plimbare în această zonă. Unele treceri erau proaspăt vopsite, deci vizibile. Iar altele – mai puțin vizibile, precum „încăpățânata” trecere de pietoni de la Raiffeisen.

Paradoxal, această trecere de pietoni este mai vizbilă decât cele dintre blocuri – zone unde copii pot apărea dintre mașini. Sau chiar mai vizibilă decât cele de pe DN 17, zonă intens circulată și în care pietonii sunt puși într-un real pericol dacă se aventurează să traverseze.

Acestea fiind spuse, îmi satisface și mie cineva curiozitatea?

Ce vopsea s-a folosit de NU SE DUCE? Sau măcar, cine e muncitorul ăla care a lucrat AȘA de bine încât îi rămâne munca vizibilă – în ciuda trecerii timpului și a intemperiilor vremii?

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Exact asta am observat si eu săptămână asta. Sincer am crezut ca au reactivat-o . Tocmai mi-a trecut prin fata mașinii un pieton liniștit :))))) zilele astea

  2. Înainte de Paști șeful de la asfaltări a fost în zonă pentru a pregăti revopsirea ei. A fost o gafă mare modul în care au, și n- au desființat-o!

  3. Având în vedere că trecerea de pietoni face legătura între o instituție financiară declarată (bancă) și altă instituție financiară nedeclarată(biserică-parohie), se pare că atunci când a fost realizată a fost și sfințită. De aici ,, trăinicia” ei !😏😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.