-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO – Ruine. Rămășițe. Resentimente: Cum să gândim patrimoniul într-o cheie non-triumfalistă

O nouă galerie de artă și-a deschis porțile în această seară, în Bistrița. Este amenajată într-un spațiu neconvențional, pe strada Gh Șincai la numărul 20, în holul unei clădiri monument istoric. 

Ideea era tocmai asta: să încercăm să revitalizăm spații private sau lăsate la voia întâmplării. Pentru a le pune în circuitul comunitar. Dar ca decizie a administrației, ca o decizie de sus, ci ca o mobilizare a cetățenilor acelui loc – a oamenilor din oraș care vor să se implice să transforme locul într-unul viu. 

Am deschis această Galerie de artă cu o expoziție de fotografie dedicată patrimoniului. Ne dorim să expună aici artiști tineri sau artiști consacrați. 

Ideea este să deschidem aceste spații către comunitate, prin expoziții mici, fără pretenții canonice, dar, în același timp, cu o foarte puternică orientare către arta comunitară…”, a explicat Simion Pop, unul dintre voluntarii Petrus Italus Trust.

Acesta a povestit despre expoziția de fotografie inaugurată astăzi, în imobilul de pe strada Gheorghe Șincai Nr 20.

Avem aici de admirat 11 fotografii realizate de Karina Ciuruș, Wenzeslaus Mir, Gered Zsolt și Ioan Lucian Petraș. Este, practic, un ghid vizual pentru întâlnirile noastre cu patrimoniul arhitectural al Transilvaniei, după cum au declarat inițiatorii acestui demers. 

În general, când vorbim de patrimoniu, o facem într-un mod foarte triumfalist. Ne lăudăm, ne mândrim cu bla, bla… După această efuziune de mândrie, de cele mai multe ori patriotică, apare și o problemă administrativă. Ce facem cu acest patrimoniu? Cui aparține? Care sunt comunitățile implicate? În Transilvania, unde avem un conglomerat de comunități, avem monumente culturale care aparțin diferitelor comunități – istoric sau legal. Multe sunt lăsate în paragină, multe sunt pe cale de a fi salvate…

Relația noastră concretă cu aceste obiecte de patrimoniu este o relație foarte încărcată emoțional și afectiv. În sensuri pozitive sau negative… Suntem în situația în care trebuie să concurăm cu un imaginar turistic foarte amplu. Dar noi, oameni ai locului știm că avem o anumită relație concretă cu biserica noastră evanghelică din Bistrița, de pildă. Ce ni s-a părut interesant – în această propunere de a gândi patrimoniul într-o cheie non-triumfalistă – este tocmai încercarea de a căuta perspectiva potrivită…”, a mai spus Simion Pop.

Programul serii propus de Petrus Italus Trust continuă cu un concert de jazz susținut de trupa americană Mike Parker’s Trio Theory, în curtea casei de pe Dornei 14-16 – pe pasajul VI. 

Curtea unei case din centrul istoric, „salvată” și transformată în galerie permanentă de artă și loc pentru spectacole

În program a fost inclusă și o paradă de modă coordonată de profesoara Loredana Chiș, de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.