-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO: Primii 35 de vietnamezi vor ajunge la Frasinul la finele lunii martie

Firma Frasinul va avea angajați din Vietnam. Prima tură, de 35 de oameni, va ajunge la finele lunii martie. Aceștia au trecut printr-un proces riguros de selecție. Iar directorul firmei e dispus chiar să le plătească un profesor care să-i învețe limba română.

Criza forței de muncă îi determină pe afaceriști să-și aducă muncitori din alte țări. Așa se face că tot mai mulți asiatici ajung în județul nostru.

La finele lunii martie vor ajunge 35 de vietnamezi. Aceștia vor lucra la Frasinul și sunt doar primul „calup” din câți asiatici vrea să contracteze managerul firmei.

„Vreau să aduc 100 de vietnamezi. În prima tură vor sosi 35. Acum suntem în proces de finalizare a actelor necesare, așa că undeva după 20 martie ar trebui să ajungă. Ca și om de afaceri trebuie să iei măsuri curajoase. Așa că eu am gândit pe termen lung. Contractele sunt ferme, pe doi ani de zile, cu posibilitate de prelungire. De aceea am gândit în perspectivă”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, managerul Traian Larionesi.

Muncitorii care vor ajunge la Frasinul au fost riguros selectați. Aceștia au trecut de câteva probe care i-au triat, ca apoi să se diferențieze de ceilalți, primul grup de vietnamezi care vor sosi în județul nostru.

Noi am avut norocul să cunoaștem pe cineva din Vietnam. Nu am făcut un contract cu o altă firmă intermediară. Așa că o delegație a mers acolo, printre care și fiul meu. Și i-am explicat exact cum să facă. Le-am cerut celor de acolo 100 de oameni. Pe aceștia i-am supus la câteva probe: punere pavaj, cofrare grindă, lucru cu fier beton. Apoi am vrut să aleg și oameni care știu să coordoneze așa că le-am dat planuri să le citească, să le interpreteze. Așa că din 100 am triat 50. Iar dintre aceștia, i-am pus pe ei să se trieze, astfel încât să rămână doar 35”, a explicat Larionesi.

Printre cei 35 sunt maiștrii, ingineri, bucătari și muncitori simpli. Maiștrii și inginerii vorbesc bine limba engleză, iar ceilalți, mai puțin. Managerul Frasinul intenționează să le plătească un profesor de limba română, dacă aceștia sunt dispuși să învețe.

Am vrut să am și oameni cu pregătire, care să poată să îi pună la muncă pe ceilalți. Am ales și bucătari ca să fie cineva care să le facă mâncare, să le pună pachete cu ei etc. Maiștrii și inginerii vorbesc engleza. Dar vreau să le propun să le plătesc un profesor de Limba Română care să îi învețe sâmbăta și duminica, în zilele lor libere.Contractele sunt ferme, așa cum spuneam, așa că deși e costisitor acum, îți poți recupera investiția în timp. De aceea mă gândesc în perspectivă. A fost o provocare și mie îmi place să fiu provocat să iau măsuri curajoase. De aceea vreau să investesc în ei. Am fost plăcut impresionat de vietnamezi. Și și cei de la firma cu care colaborăm, de modul nostru de a selecționa oamenii ce vor veni să lucreze aici”, a conchis Traian Larionesi.

Vietnamezii vor fi împărțiți în zonele unde firma are contracte. Acolo sunt deja pregătite locurile de cazare.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...