„E mic și cocoțat pe munte. Parva e numele azi. Lunca Vinului era altădată.

Satul de altădată sau satul copilăriei mele era un loc unde timpul părea că stă în loc.

Zilele parcă erau săptămâni și soarele pe cer parcă se odihnea oferindu-ne căldură cu miros de cer.

Casele mici, din lemn, cu acoperișuri de draniță, acel lemn găsit cu greu prin Dosul Comarnicilor, unde fiecare copac avea o rană făcută de meseriașii de dranițe (șindrile). Îmi amintesc cu nostalgie momentele când trebuia să scoatem în spate prin stânci acolo undeva la Tarnita Luchi dranițele făcute legături asemenea snopilor de paie pentru a mai cârpi casele de odinioară, mici, dar pline de iubire și înțelegere.

Drumurile erau neasfaltate, nepietruite, dar pline de viață – oameni lucrând pământul, copiii jucându-se pe ulițe doar iarnă. Vara fiecare avea mică lui turmă de miei, iar bătrânii stăteau la poartă, schimbând vorbe despre vremurile de demult”, povestește primarul din Parva.

Acesta mai spune că atmosfera era una de comuniune, în care fiecare îl cunoștea pe celălalt, iar ajutorul reciproc era la ordinea zilei.

„Nu era zi să nu auzi oamenii strigând după micile ajutoare la vecini, până și pâinea era de împărțit dacă trebuia.

Astăzi, satul s-a schimbat. În locul caselor vechi, apar tot mai multe construcții construite fără specific local, moderne, cu garduri înalte și curți pavate. Drumurile în mare parte sunt asfaltate, dar goale. Poți călători distanțe mari, nimeni nu mai e pe uliță, nimeni nu mai merge pe jos”, a mai adăugat Ioan Strugari.

Acum, în locul muncii la câmp, mulți aleg să plece în oraș sau în străinătate pentru a-și căuta norocul.

„Plâng dealurile satului de lipsa iubirii lor de altădată. Oamenii nu mai sunt la fel. Dacă altădată erau deschiși și săritori, uniți, gata de sacrificiu pentru semeni, astăzi par mai grăbiți, mai preocupați de ei. Relațiile dintre vecini nu mai au aceeași căldură de odinioară, în locul serilor petrecute la povești, timpul liber se consumă în fața televizoarelor sau a telefoanelor mobile.

Momentele acelea când vecinul Aleca venea cu radiocasetofonul să ascultăm știrile… Nimeni nu zicea un cuvânt, toți ascultau atenți, dornici să mai afle ce mai face lumea nevăzută de ei. Satul s-a modernizat, dar, odată cu această modernizare, a pierdut din simplitatea și autenticitatea de altădată„, mai explică primarul.

El este de părere că totuși încă există speranță fiindcă în unele colțuri ale satului, mai vezi bătrâni care își păstrează obiceiurile, care mai învârt fânul în curte sau își amintesc cu drag de „vremurile bune”.

„Poate că nu totul este pierdut, dar satul de azi nu mai e, cu siguranță, satul de altădată. Oamenii s-au schimbat, dar în fiecare dintre ei încă mai există o fărâmă de nostalgie după ceea ce a fost odinioară”, a conchis acesta.