10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO: Oaspeţi speciali, în vizită la Doina Pană

Deputatul Doina Pană a avut parte de câţiva oaspeţi speciali care au vizitat-o ieri, la Palatul Parlamentului, în Bucureşti.

 

Doina Pană a recunoscut, cu bucurie că a fost nevoită să îmbrăţişeze meseria de ghid, ieri, pentru câteva ore: „Am fost ghid! 37 de profesori și elevi ai Școlii profesionale Tiberiu Morariu” din Salva au venit la Palatul Parlamentului ca să fie premiați cu titlul de Școală Europeană 2019!„, a transmis deputatul Doina Pană. 

Fosta profesoară a refcunoscut cu mândrie că aceşti oaspeţi speciali din Salva reprezintă singura școală din România, din mediul rural, premiată în această competiţie!

„Felicitări, doamna director Romana Fetti și întregului colectiv de cadre didactice! A fost o mare bucurie pentru mine să împărtășesc cu voi momentul și să vă fiu ghid în spectaculoasa clădire…”, a mai punctat Doina Pană. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: