-2.9 C
Bistrița
miercuri, februarie 12, 2025

FOTO: O provocare pentru bistrițenii care vor să scrie istorie și să calce arta în picioare…!

Bistrițenii au parte în aceste zile de o adevărată provocare: sunt invitați în centrul orașului pentru a scrie istorie (folosind șuruburi pe un uriaș pergament din plastic perforat) sau pentru a călca o operă de artă cu picioarele!

25 de lucrări-instalații cu care aveți ocazia să interacționați miraculos vă stau la dispoziție în aceste zile, în centrul orașului: în galeria de artă Arcade 24 expune, până în 22 noiembrie, Anca Stătică din Sibiu – absolventă a unui master la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, secția Sculptură și laureată a Premiului „Grigore Bradea” 2017

Expoziția personală intitulată „Dincolo de văl” își întâmpină vizitatorii încă de la intrarea în galerie, cu o provocare: bistrițenii au de călcat în picioare un cadran cu bile de lemn, acoperit de o sticlă foarte rezistentă și dispusă să ofere (indiferent de greutate) senzația unei traziții perfecte…

Cei care nu îndrăznesc să calce opere de artă în picioare, au la dispoziție și ocazia de a „scrie istorie” pe un uriaș pergament de plastic perforat în care literele-șuruburi pot fi compuse în funcție de imaginația sau dispoziția sufletească a fiecăruia…

„Urma unei rugăciuni”, „Timpul rămâne”, „Rănile sunt pentru vindecare și vindecarea pentru răni”, „Cuvintele pe care nu le-am spus”, „Tensiunile ne țin în viață”, „Grădina interioară”, „Au spus că cerul este limita” sau „Sarea pământului” sunt doar câteva din dimensiunile pe care Anca Stătică vi le așterne la picioare, dacă aveți curajul de a vă lăsa astfel mângâiați.

Anca Stătică a absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, specializarea Sculptură și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, fiind și laureata „Premiului pentru aspectul expoziției” în cadrul concursului „Expomaraton”, organizat de UAD Cluj-Napoca în 2016. A participat cu lucrări la Artsafari, în București, în Galeria This is not an art gallery (2017), la expozițiile de grup „Trasee”, Galeria UNArte, București și „INSIDE OUT”, Galeria Domino, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca (2017), tot anul trecut realizând o expoziție personală intitulată „In this realm”, în cadrul concursului Expomaraton, la Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca. În 2016 a participat la Bienala de arte decorative „Conexiuni”, la Palatul Parlamentului din București, la expoziția de grup „Ce mai face Penelopa?”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca și a organizat expoziția personală „Traces”, în cadrul concursului Expomaraton, Galeria Casa Matei Cluj-Napoca, în 2015 participând la expoziție de grup „LaboART”, în Garabia, Bilbao, Spania.

Criticul de artă Oliv Mircea, curator al expoziției, a explicat că Anca Stătică „ne înfățișează 25 de lucrări – 25 de păsări care se înalță, care îi exprimă personalitatea cu multă claritate stilistică. Este un artist post-modern care atacă anumite teme prin care se deosebește deja de colegii săi de generație. Este o poezie extraordinară la mijloc, cu trimiteri biblice impresionante…

Sculptorul Ionel Tănase, profesor universitar la catedra de Sculptură a Universității de Arte și Design Cluj-Napoca a transmis felicitările instituției și a anunțat, totodată, faptul că Premiul „Grigore Bradea” 2018 va fi decernat în decembrie, în cadrul Salonului anual al Artelor Vizuale – tânărului sculptor Alexandru Daniel Smuczer din Deva, în prezent masterand al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca.

 

***

Premiul „Grigore Bradea” se acordă anual unui tânăr artist de către Asociația culturală Grigore Bradea” – în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Bistrița și Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca. Distincția constă în oferirea unei sume de bani și în oportunitatea de a realiza o expoziție personală în Galeria Arcade 24. Laureați ai Premiului „Grigore Bradea” au fost, în anii trecuți, Darius Hulea (2013), Maria Sicoe (2014), Ionel Mihai (2015), Axenia Roșca (2016) și Anca Stătică (2017).

Grigore Bradea s-a născut pe 1 martie 1947 la Spermezeu (Bistriţa-Năsăud), a murit pe 10 iulie 1998 (Bistriţa) şi a fost unul dintre sculptorii reprezentativi ai generaţiei ’70. A fost membru al U.A.P. din 1981, secţia sculptură. Studii1961 – 1965 – Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca.1965 – 1972 – Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia sculptură, clasa profesorului Andras Kos.

După absolvirea studiilor a fost profesor la Liceul Pedagogic „George Coşbuc” din Năsăud, după care s-a stabilit la Bistriţa unde, alături de Miron Duca, Vasile Tolan, Oliv Mircea şi alţi colegi de generaţie – a făcut primele demersuri pentru înfiinţarea unui cenaclu de creaţie la Bistriţa şi pentru alocarea unor spaţii pentru ateliere artiştilor plastici bistriţeni. A fost profesor la Şcoala de Arte din Bistrița (actualmente Liceul „Corneliu Baba”).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.

Stil german, prețuri românești, montaj gratuit: Mobila Outlet Romania! EXTRA discount, pentru cititorii Bistrițeanul.ro, în luna februarie

Depozitul Mobila Outlet Romania vă oferă un super discount, la mobila nouă, sigilată, la prețuri incredibile. Dressing-uri și dulapuri de până la 500 cm, canapele și colțare, paturi, seturi de dormitor, seturi de living, bucătării complet utilate, decorațiuni și piese din lemn masiv unice, în Gherla (Cluj), pe DN1C 22,