0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO – O premieră mondială de suflet, la care au contribuit și alpiniștii Radu Turtă și Dorin Cîrcu din Sângeorz-Băi!

O echipă de alpiniști români – din care au făcut parte Radu Turtă și Dorin Cîrcu din Sângeorz-Băi – au reușit să bifeze o premieră mondială. În cadrul unei spectaculoase și memorabile expediții, ei au ajuns pe o rută nouă în vârful Ararat (Turcia).

Dorin Cîrcu din Sângeorz-Băi, alături de prietenul său, Radu Turtă, stabilit aici în urmă cu șase ani, au mai bifat o performanță! Au reușit să ajungă în vârful Ararat din Turcia, la o altitudine de 5137 m!

Alpiniștii români au ales o rută nouă, parcursă în premieră. Ruta a fost deschisă pe versantul estic al muntelui Ararat, de la nivelul taberei de bază situate la 2500 m, până pe vârful de 5137 m. 

Echipa de vârf a fost formată din Radu Turtă, Nicolae Voicu, Dorin Cîrcu, Mihai Popescu, Ali Arsin și Ovidiu Popescu.

Altitude Expeditions Team este divizia de munți înalți a Clubului Montan Altitudine, membru al Federației Romane de Alpinism și Escalada (FRAE).

Dorin Cîrcu este din Sângeorz-Bai de la poalele Munților Rodnei. Este un pasionat al sporturilor montane, al naturii și fotografiei. Despre expedițiile sale ați mai citit în Bistrițeanul.ro: 

FOTO. Un vis împlinit: Sîngeorz-Băi, pe acoperişul Europei…!

Cele mai spectaculoase ascensiuni de până acum…!

Pentru mine este o realizare extraordinară. E vorba de cucerirea a două vârfuri din Turcia, Aratul Mic (3925 m) pe ruta vestică – o rută pe care nu a mai ajuns niciun alt român – și Araratul Mare (5173 m), pe ruta estică… În anul 2016 am urcat primul meu varf de peste 4500 metri, Mont Blanc (4810 m). În anul 2019 mi-am depășit limitele cu ascensiunea reușită pe Vf. Elbrus (5642 m), cel mai înalt din Europa.

Iar acum, mulțumesc pentru șansa de a fi membru în Altidude Expeditions Team. Am deschis în premieră Geta Route, pentru Vârful Ararat (5137 m).

A fost o ascensiune românească în premieră a Micului Ararat (3925 m)… Sunt cele mai frumoase vârfuri montane din Turcia! Iar pentru mine au fost cele mai spectaculoase ascensiuni pe care le-am făcut până în prezent…”, ne-a mărturisit Dorin Cîrcu.

Radu Turtă, stabilit de șase ani în Sângeorz, este președintele Asociației Zmeu 7 Summits 7 Volcanoes”. „A fost o tură memorabilă, alături de Altitude Expeditions Team. „Geta Route” este o adevărată provocare din cauza altitudinii și a pereților cu stânci friabile. Mulțumesc muntelui că ne-a acceptat. Un zmeu devine Zmeu numai la înălțime și în bătaia vântului…”, a povestit Radu Turtă. 

Noua ruta deschisa pe versantul estic al muntelui Ararat a fost numită Geta Route în memoria alpinistei Dor Geta Popescu. În 8 august 2013 ea a devenit cea mai tânăra alpinistă care a atins pe ruta clasică vârful Ararat de 5137 m.

Alpiniștii români au avut parte de o expediție de 5 zile.

Aceasta a cuprins partea de aclimatizare, stabilirea si amplasarea taberei de baza la 2500 m, a taberei avansate la 3350 m și a taberei de vârf la 4350 m.

Ascensiunea din ultima zi, cea a vârfului, a presupus un traseu de creastă cu stâncă friabilă, dar și depășirea unui pasaj de morenă înghețată. Alpiniștii români au urcat un pasaj de 450 m diferență de nivel pe o creastă de înclinație mare, pentru a evita două văi cu prelungiri ale ghețarului somital. Partea finală a fost parcursă pe ghețarul vârfului nordic, pentru a traversa către vârful principal.

Nicolae Voicu (membru al Clubului Alpin Român, secția Brașov): „Sunt la prima ascensiune pe un munte înalt… „Geta Route” este o adevărată provocare, fiind un traseu greu, lung, cu multe pasaje dificile. Mulțumesc colegilor pentru suport și atmosferă…”

Ovidiu Popescu, președinte al Clubului Sportiv Montan Altitudine:Un efort de echipă, o realizare la care speram, pe care o pregăteam de multă vreme. Traseul a fost descoperit pas cu pas. S-au impus decizii până în ultima parte a ascensiunii, cea a atingerii vârfului Nordic. În acel moment, victoria a devenit doar o chestiune de timp. Un timp al satisfacției și al împlinirii unei echipe motivate, care și-a dorit această ascensiune și deschiderea unei rute în premieră… Pentru o performanță de care să ne bucurăm împreună, peste timp, peste lumi, peste rost… A fost o  premieră mondială de suflet…

Expediția a fost posibilă datorită sprijinului acordat de sponsorii Benzinăria MidiVox Sângeorz-Băi, CSM Transport Sângeorz-Băi, SC Pro Eliezer Sângeorz-Băi (materiale de construcții), Bijuteria Alis Sângeorz-Băi, Restaurant Mega Park Sângeorz-Băi, Magazinul La Doi Pași Sângeorz-Băi și B. David Photo And Design SRL. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...