O adevărată revelație istorică, disponibilă tuturor, chiar în centrul orașului: Un arhitect italian care a influențat decisiv felul în care arată fațada Bisericii Evanghelice, avea să-și lase amprenta și asupra uneia dintre cele mai frumoase case din Bistrița, acum peste 450 de ani…
„Este o adevărată bijuterie a perioadei renascentiste. Un moment de referință – în care aspirațiile artistice au fost puse treptat în practică, la ieșirea dintr-un Ev Mediu întunecat și dogmatic. Cuprinde, în sine, esența „frumosului”, universalitatea și echilibrul compozițional-arhitectural: Casa Argintarului…
„Este o adevărată revelație arhitectonică și istorică, dar și martor tăcut al unor vremuri de mult apuse”, explică muzeograful Alexandra Giurgea.
Imobilul este situat pe strada Dornei, în apropiere de ansamblul Sugălete. Reprezintă – prin detaliile arhitecturale – probabil cea mai bună întruchipare a stilului renascentist florentin din oraş. Ba, poate, chiar din Transilvania.
Casa Argintarului, una dintre cele mai frumoase case din Bistrița…
Construcţia este realizată pe plan dreptunghiular, fiind prevăzută cu o intrare carosabilă. În Evul Mediu, specializarea meșteșugurilor a dus la nevoia existenței unor ateliere – spații destinate pentru practicarea meseriilor.
De regulă, parterul imobilului cuprindea un atelier de lucru, o prăvălie sau un mic depozit. Accesul la etaj, se face printr-o scară cu rampă cotită, unde se aflau bucătăria și locuința familiei meșterului. Comparativ cu alte locuințe, construite în aceeași perioadă, Casa Argintarului este mai spațioasă, mai luminoasă, ceea ce denotă o schimbare a mentalității patriciatului vremii pentru confort.
Elementele spectaculoase, specifice arhitecturii renacentist florentine, se pot observa la fațada principală a clădirii.
În partea dreaptă, lângă intrare se regăsesc două ferestre, una cu deschidere dreptunghiulară și alta semirculară. La etaj – 4 ferestre dreptunghiulare, indentice cu fereastra de la parter.
Numele clădirii provine de la cele două potire sculptate în arcul ferestrei de jos. Acestea reprezentau simbolul breslei aurarilor, breaslă bine reprezentată în Bistriţa medievală, care deţinea în proprietatea sa minele de metale preţioase din Rodna.
Un trecut zbuciumat, mistuit de incendii și pericole…
Se poate presupune că imobilul a fost construit sau a devenit mai târziu proprietatea unui argintar. Cel care și-a lăsat amprenta asupra monumentului renascentist a fost Petrus Italus din Lugano.
Meșterul italian a fost chemat la Bistrița între 1560 și 1563, pentru a executa unele lucrări la fațada Bisericii Evanghelice.
În anul 1758 Casa Argintarului a fost afectată de incendiu.
În 1939 ajungea în pragul demolării. A fost salvată de intervenţia istoricului Nicolae Iorga, cel care avea să îi recunoască adevărata valoare culturală.
Din 1969, casa devine proprietate de stat, fiind restaurată de arhitectul Ştefan Balş. Între 1977-1986, Casa Argintarului găzduieşte Secţia de Istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Din 1986, aici își desfășurau cursurile cei care frecventau Şcoala Populară de Arte.
În perioada 2013-2015 clădirea a fost reabilitată şi transformată în Centru German, devenind secţie a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Pe langă casa bijutierului, care poate fi admirată de vizitatori din țară şi străinătate, secţia muzeală găzduieşte și expoziţia permanentă formată din 76 de tablouri a pictorului german Norbert Thomae, născut la Bistriţa în anul 1887.
Având în vedere faptul că în acestă perioadă muzeele sunt închise publicului, bistrițenii pot să viziteze virtual Casa Argintarului. Vor avea parte, astfel, de un emoționant remember a ceea ce a fost, este și va fi…
http://www.360x.ro/muzeu-bn/casa-argintarului/
Foto @ Complexul Muzeal BN, Adevărul, adrnord-vest.ro, atuncisiacum.blogspot.ro
