9.6 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

FOTO/VIDEO – Noaptea s-a terminat într-un cap de pod pentru trei tineri

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier pe DN17, în localitatea Unirea. Un autoturism a intrat într-un cap de pod. Toți cei trei tineri din autoturism au fost răniți.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Unirea, pe DN17. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, după care s-a oprit într-un cap de pod.

Șoferul spune că ar fi pierdut controlul volanului, după ce ar fi ațipit. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În mașină se aflau șoferul, sora sa și cumnatul său, toți din Mureș. Aceștia veniseră în vizită la cineva.

„În accident sunt implicate trei victime, de 19, 23 și 24 de ani, conștiente, cooperante, neîncarcerate. Acestea vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița. A intervenit un echipaj de prim ajutor, un echipaj de descarcerare și două echipaje SAJ”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

[arve url=”https://youtu.be/9uFJjJww3yo” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.