Bistrița Bârgăului. Sâmbătă, 4 mai. Valea Blidăreasa, sau cum îi spun localnicii – Bridireasa. Pe drumul aceasta sinuos care leagă Bârgăul de Valea Budacului și care face parte din proiectul Via Transilvanica, mai mult de „trei turme de oi” urcă agale, însoțite de gardieni de ocazie, către Vârful Simegii, acolo unde are loc Măsura. Adică mulsul oilor, pentru a vedea câtă brânză vei lua de la stăpânul stânii, cel care se va ocupa de creșterea și educația ovinelor până la Vinerea Mare, undeva la mijlocul lunii octombrie.
Când se mergea la Măsură, acum 40 de ani, era o adevărată sărbătoare. Dan Spătaru dacă ar fi cântat, și tot nu umplea poienile așa cum o făcea acest obicei popular.
Mi s-a atras atenția de acasă că Măsura nu mai e ce-a fost. Acum, cele câteva familii dintr-un sat care mai au oi le duc la stână, baciul le numără și stabilesc de comun acord cantitatea de brânză pe care o vor lua în funcție de numărul de capete. Este o chestie rapidă, făcută ca să te scapi, ca atunci când ai în familie un bătrân bolnav și morocănos pe care te grăbești să-l internezi la azil.
Când am ajuns pe dealul Simegii, primul gând care mi-a venit în minte a fost „Tuloaie, ce loc de grătar!”. O poiană vastă străjuită de păduri crude, coafate grijuliu de natură și mângâiate discret de razele răzlețe ale unui soare timid, prins în joaca de-a v-ați ascunselea cu câțiva nori ștrengari.
Primul care a sosit a fost un tip solid, care cred că s-ar descurca fără probleme unu-la-unu cu un urs. Își poartă părul mai lung și are o față de poet interbelic. Îl cheamă Vasile Grajdu, iar prietenii îi spun Vasi. A venit împreună cu soția sa Ioana, fiul lor Vasilică, rezident la Medicină în Cluj, și fata lor Iulia, studentă la Psihologie, tot în Cluj. Pe lângă familie, Vasi și-a mai adus câțiva prieteni. Unul dintre ei este profesorul de limba română Vasile Coșofreț, un estet și totodată un partizan al tradiției. El este cel care mă lămurește în legătură cu existența unui fel de balansoar static, căruia i se spune „chiobăr” și în care se odihnește ciobanul atunci când face de pază noaptea. Altul este Marian, care vineri seară a apărat poarta echipei lui Vasi la fotbal, pe sintetic, iar acum a păzit oile pe drumul către Măsură. De asemenea, Tibi, George, Radu și Marcel sunt cei care îl ajută pe Vasi la pus zăplazurile pentru construirea ad-hoc a țarcului unde urmează să fie ținute oile, dar mai ales la muls. Nu de alta, dar Vasi are 100 de oi, el fiind un fel de magnat printre ceilalți proprietari de ovine.
Tibi, care are niște antebrațe ca Popeye Marinarul după ce a mâncat cinci cutii de spanac bio, a dat rapid găurile în pământ pentru parii care susțin gardul. Țarcul a fost împărțit în două, o anticameră unde stau oile așteptând să intre în biroul mulgătorilor prin niște orificii dreptunghiulare numite speteze.
„Aveți grijă cum le faceți, că vine <<Vișinescu>> și ne ceartă”, a avertizat pe un ton glumeț unul dintre gospodari, făcând referire la stăpânul stânii, a cărui asprime este asemuită cu cea a celebrului torționar.
De avertismentul său au ținut cont și câteva femei și fete, care au adus oile singure, fără ajutorul vreunui bărbat.
„Ai noștri sunt în Spania, să facă bani, iar noi ne descurcăm aici cum putem”, a spus una dintre ele.
Odată oile strânse în țarc, s-a trecut la muls. Aici și-au intrat în rol bărbații. De ce?
„La oi e mai greu ca la vaci, pentru că au țâțele mai mici și nu le poți apuca așa cum trebuie. Îți trebuie degete puternice și mai multă forță pentru a mulge atâtea oi”, ne explică soția lui Vasi.
Prietenii lui Vasi fac spectacol. La ce tehnică au, ai impresia că pot mulge la fel de bine și dozatoarele de bere. Peste tot unde te uiți, bărbații sunt cei care pun mâna pe țâțe. Să-i spunem și defect „profesional”.
Totuși, există și o excepție. Se numește Ioana. La prima vedere, cu pantalonii săi din piele, ghete negre și părul roșcat, pare a fi o rebelă pe motocicletă, cu mențiunea că ugerul este pe post de ghidon. Ioana este asistent medical în Bistrița, dar a venit la măsură pentru că „tata este bătrân și trebuie ajutat”.
Între timp, alte femei îi servesc pe gură-cască așa ca mine cu jinars de pere „șert”, cozonac și prăjiturele. Apoi, aranjează lemnele pentru disc și se apucă de curățat legumele, astfel încât masa să fie gata când bărbații gată lucrul.
După circa două ore de muncă, ne apropiem de punctul culminant. Gălețile cu lapte sunt duse la Grigore Rusu, alias Vișinescu, pentru a fi cântărite.
„Înainte, lumea mai punea și niște apă în lapte ca să fie cantitatea mai mare”, își amintește cineva.
Ideea este simplă: primești brânză în funcție de laptele pe care îl duci. De obicei se dă de 10 ori cantitatea de lapte pe care o ai. De exemplu, dacă ai 10 litri de lapte, vei primi în total 80 de kilograme de brânză și 20 de kilograme de urdă.
Stăpânul stânii este foarte pedant. Cercetează atent cântarul precum un farmacist ultradedicat meseriei, apoi scoate carnețelul cu numele proprietarilor de oi și notează valorile. După proba cântarului, laptele de la toți cei prezenți este colectat într-un ciubăr, i se dă cheag și este făcut brânză.
Măsura s-a încheiat. Oile sunt strânse toate la un loc pentru reeducare. Da, pentru că vin cocoloșite de acasă, sunt învățate una cu alta și caută să stea în bisericuțe. Exact ca oamenii. Numai că ciobanii nu vor să aibă de-a face cu grupuri cu personalitate, astfel că le învârt prin staul și le amestecă până când își pierd identitatea și devin o turmă mult mai ușor de condus.
Soarele aduce tot mai multe raze pe Vârful Simegii. Maturi și copii laolaltă se adună pe pături unde îi așteaptă farfurii cu carne fierbinte de miel, pâine proaspătă, brânză, ceapă și slăninuță, alături de bere ascunsă la umbra copacilor, jinars verde și fiert, suc și apă, ca la o petrecere câmpenească adevărată care bate mesele domnești.
Mâna aceasta de oameni, cu bunele și relele lor, continuă să lupte cu timpul ăsta căpcăun care înghite tradiții pe nemestacate și ne râgâie Halloween-uri îmbălsămate în modernism. Cât timp vor exista ei, va exista probabil și acest obicei străvechi, pentru că, parafrazând un poet, „N-a murit Măsura noastră/, Se mai poate, se mai poate/ Dacă Omul va rămâne/ Cel mai mare dintre toate.”
Marius Pantaie
