7.5 C
Bistrița
joi, aprilie 3, 2025

FOTO – Minunat: Zeci de vârstnici de pe Valea Țibleșului au parte de îngrijire la domiciliu!

30 de vârstnici de pe Valea Țibleșului primesc, de la începutul acestui an, îngrijire atentă și căldură chiar în casele lor. Asta datorită unui proiect derulat de Serviciul de Îngrijiri Socio-Medicale la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Ana” – Târlișua, înființat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud”.

De la începutul acestui an, 30 de vârstnici de pe Valea Țibleșului sunt îngrijiți chiar în casele lor de către cei de la Serviciul de Îngrijiri Socio-Medicale la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Ana” – Târlișua.

De la ajutorul cu activitățile zilnice, igiena personală, prepararea meselor și monitorizarea stării de sănătate, până la oferirea unui zâmbet și a unei vorbe bune, am fost acolo să le oferim sprijinul de care au nevoie.

Pentru mulți dintre ei, a rămâne acasă, în locul plin de amintiri, înseamnă păstrarea demnității și a liniștii sufletești. Suntem mândri să fim aproape de beneficiarii noștri, să le oferim confortul și siguranța pe care le merită!”, spun reprezentanții centrului.

Gavril Man, coordonatorul centrului, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că de acest serviciu beneficiază vârstnici din localități precum Târlișua, Spermezeu sau Dumbrăvița, urmând să fie extins pe viitor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: