-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Mii de oameni din Maramureș, Bucovina și Ardeal – la Horă la Prislop!

În Pasul Prislop (județul Maramureș) s-a desfășurat duminică Festivalul de Folclor „Hora la Prislop”. Evenimentul se află la ediția cu numărul 50, reunind mii de oameni din Maramureș, Bucovina și Ardeal. Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de ansamblul folcloric „Baltagul” din Monor și „Cununa de Sânziene” din Dipșa.

Un eveniment de amploare s-a desfășurat duminică, 28 august, în Pasul Prislop. Sărbătoarea se numea inițial „Nedeia Muntelui”. Era, pe vremuri, prilejul perfect de întâlnire a românilor de pe ambii versanți ai Carpaților.

Nedeile erau întâlniri cu târguri care durau câte o săptămână. Se făceau schimburi de produse, dar și de valori culturale. Astfel erau transmise diferite obiceiuri din cele trei zone. Se transmiteau mai departe, în jurul focului, cântece, doine, jocuri tradiționale, strigături, povestiri și legende. 

Sărbătoarea este atestată documentar încă din anul 1373. A fost interzisă în 1848 și reluată în 1968, la inițiativa unor intelectuali ai vremii.

În anul 1968, evenimentul a primit numele de „Hora la Prislop”. Nicoară Timiș, inițiatorul sărbătorii, spune că a ales acest nume deoarece hora reprezintă „unitatea neamului românesc”.

Prima seară a fost dedicată muzicii folk și rock. Ziua de duminică a fost dedicată folclorului. Din program nu au lipsit spectaculoasa paradă a cailor din Maramureș și Bucovina, dar și o paradă a portului popular din cele trei județe.

În spectacolul folcloric, din Bistrița-Năsăud pe scenă au urcat ansamblul folcloric „Baltagul” din Monor, alături de solista Teodora Florea. Și ansamblul „Cununa de Sânziene” din Dipșa (comuna Galații Bistriței), alături de tinerii soliști Ionuț Silviu Avram și Dorin Rus au impresionat publicul.

La spectacolul folcloric au participat ansambluri folclorice din Republica Moldova, trâmbițașii din Strâmtura și Breb, dar și buciumașii din Câmpulung Moldovenesc.

Ansamblul Național „Transilvania” din Baia Mare, ansamblul profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Cercănelul” din Borșa, grupul folcloric „Dor” din Moara, grupul vocal-instrumental „Obcina Stânișoarei” din Mălini și „Arcanul” din Fundu Moldovei, alături de artistul Călin Brăteanu, au smuls, de asemenea, aplauzele publicului prezent.

A fost un adevărat regal folcloric al Maramureșului, Bucovinei și Ardealului în Pasul Prislop. Iar tradițiile au fost puse la loc de cinste. Din programul evenimentului nu au lipsit nici târgurile de meșteri populari și cele gastronomice. Fiecare s-a străduit să ofere frumoase momente artistice, spre bucuria miilor de spectatori prezenți la eveniment”, a mărturisit etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Organizatori au fost Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare, Centrul Cultural „Bucovina”, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Primăria și Consiliul Local al Comunei Borșa, județul Maramureș, Produs în Bucovina și Visit Maramureș.

Foto @ Smaranda Mureșan, cercetător științific Centrul Județean pentru Cultură BN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.