-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Mii de catrințe și zadii din Bistrița-Năsăud, la Biblioteca Națională a României!

La Biblioteca Națională, în aceste zile, strălucesc nu doar cărțile – ci și câteva mii de catrințe din Bistrița-Năsăud și alte zone din Ardeal. „Au rămas înmărmuriți… N-au mai văzut așa ceva…”

O inedită expoziție de zadii a fost inaugurată ieri, la Biblioteca Națională a României: „Sunt cele 2500 de zadii pe care l-am mai expus o singură dată în întregime, pe stadionul din Bistrița, în cadrul evenimentului Manifest ZADIA… Vreo 300 de zadii am expus și în decembrie, la Muzeul Literaturii din București, însă pe toate la un loc nu am mai avut unde să le prezentăm…”, a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură.

Este vorba despre o inițiativă a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și a Fundației Societatea de concerte Bistrița, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României.

Curatorul evenimentului a fost Antigona Silvia Rogozea, asistent curator – Lina Țărmure, iar amfitrion – Carmen Mihaiu, directorul general al Bibliotecii Naționale a României.

Expoziția poate fi vizitată până în 22 aprilie. Proiectul cuprinde 2500 de zadii (supranumite și „catrințe” sau „pânzături”, în funcție de zona geografică) și își propune să readucă în atenție creații vestimentare românești care se constituie ca o expresie vie a unei culturi vizuale rafinate, a imaginației și a creativității femeii în contextul rural românesc tradițional.

Toate aceste creații prezintă un caracter de unicat, fiecare femeie adăugând elemente personale grafiei și modelelor specifice zonei.

Dacă până în urmă cu 40-50 de ani fiecare gospodărie deținea un război de țesut, la care se confecționau toate hainele familiei, această practică a dispărut progresiv în ultimele decenii. Expresia estetică a zadiilor și a acestui tip de creație ne încurajează în încercarea de a determina un interes contemporan vizual pentru zadie, acesta manifestându-se la nivelul culturii populare similar cu interesul pentru ia reintrată în ultimii ani în cotidianul vestimentar”, a precizat curatorul expoziției.

Bucureștenii au rămas înmărmuriți… N-au mai văzut așa ceva… Am găsit și un sistem inedit de panotare: domnul Iugan ne-a ajutat cu vreo 600 de scânduri înalte de 3 metri, pe care au fost aranjate cele 1250 de perechi de catrințe…. Arată foarte bine. Este cel de-al doilea eveniment major organizat de Centrul Județean pentru Cultură la București, după expoziția de pictură și sculptură mică inaugurată în decembrie, în cadrul unui proiect de anvergură, intitulat de noi Cucerirea Capitalei prin Cultură…”, a mai explicat Gavril Țărmure.

Foto @ Romică Zaharia

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.