18.1 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 19, 2025

FOTO: Microhidrocentrala de la Parva, prima din țară amenajată de o comună, aproape gata

În curând, curentul și căldura în instituțiile publice din Parva, dar și iluminatul stradal în centrul comunei, vor fi asigurate de microhidrocentrala care se construiește pe râul Rebra. Lucrările vor fi gata în viitorul apropiat, potrivit primarului Ioan Strugari.

Mai avem puțin și vom fi prima comună din România care va deține o microhidrocentrală pentru producerea de energie, pentru consum propriu. A fost enorm de greu, dar am avut susținerea majorității locuitorilor din Parva, iar asta te motivează și mai mult. Împreună putem să fim puternici. Vă mulțumesc„, a explicat Ioan Strugari pe pagina sa de Facebook.

Lucrările au demarat în luna ianuarie a acestui an și vor fi finalizate cel mai probabil luna viitoare sau la începutul anului viitor.

Primăria Parva a obținut o finanțare pentru acest proiect din granturi norvegiene, investiția ridicându-se la aproape două milioane de euro.

Microhidrocentrala va funcționa în zona barajului care a produs electricitate pentru localitate până în 1977.

În primăvara anului 1977, acesta a fost distrus de o viitură.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Ei , domnilor primari, aveți un exemplu ! Orașul Năsăud poate avea de asemenea o microhidrocentrală ! Construcția este finalizată ,mai este nevoie doar de captarea apei și de canalul de aducțiune ! Nu mă refer la vechiul baraj de la Cascadă care trebuie detonat . Este o construcție nouă care așteaptă un primar ca domnul Strugari. Îl așteptăm să candideze in viitor la Năsăud ! Proiecte de genul ,, scăldători ” cu utilizare 5 luni din an sunt păguboase pe termen lung !Mai există oameni capabili să facă calcule de amortizare a unor așa zise ,, investiții” ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.