-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO – Lumea e bine făcută. Între altele, și grație unei instituții din Bistrița…

TVR 3 va difuza astă-seară cronica unui eveniment de avangardă singular și insolit, desfășurat în inima capitalei, pe Calea Victoriei. Intitulat „LUMEA E BINE FĂCUTĂ”, evenimentul a fost realizat în colaborare cu o instituție din Bistrița:

Într-un spațiu expozițional din plin centrul capitalei, pe Calea Victoriei, în așa-numitul Kube Musette (deja renumit în lumea artelor vizuale), colectivul revistei de cultură de avangardă „Infinitezimal” grupat în jurul liderului lor Sebastian Vlad Popa a organizat o săptămână de manifestări culturale multimedia succesive.

Filmul acestor evenimente va fi difuzat astă-seară, de la ora 23.00, pe TVR 3. Acesta reprezintă cronica video pas cu pas a acelui eveniment singular și insolit, intitulat precum numărul 11 al revistei „Infinitezimal” care s-a lansat acolo: LUMEA E BINE FĂCUTĂ.

Aceste cuvinte-slogan au fost afișate la vedere pe un perete, scrise cu litere luminoase din neon. Organizatorii au denumit Kube Musette în acea săptămână „Spațiu de Jurnalism Poetic”.

Colaboratorii evenimentului în sine au fost Sebastian Vlad Popa, Gavril Țărmure, Ioana Crăciunescu, Ioan Bogdan Lefter, tineri artiști în curs de afirmare din mai multe țări vecine (muzicieni), redactorii „Infinitezimal”, artiști plastici și mulți alții.

Actrița și poetesa Ioana Crăciunescu a fost un personaj principal, generând momente unice tip jam-session cu ea recitând și muzicienii cântând.

În plin marasm social manifestat prin convulsiile de tip #Rezist care au însoțit (flancat) evenimentul cultural multimedia „Infinitezimal” – sau prin evenimente de răsunet precum moartea fostului rege Mihai al României, survenită chiar în acele zile – arta de avangardă nu încetează să existe spontan, inflorescent, seducător…

S-a întâmplat în inima capitalei României, unde inițiatorii acestui eveniment au generat acțiuni ce frizează marile momente ale gândirii de avangardă culturală din capitalele lumii și celebrele acțiuni multimedia. Un contrapunct la ideea că totul e rău sau discutabil în România zilei de azi.

Realizatorul filmului abordează colecția de personaje etalată la fața locului, punând fiecăruia aceeași unică întrebare-etalon: „Lumea e într-adevăr bine făcută?” Răspunsurile constituie la rândul lor o adevărată colecție.

Concepția regizorală este aceea de cinéma-vérité cu toate valențele sale, dar care creează prin filmare și montaj un univers suprarealist propriu artei de avangardă, planurile temporale intersectându-se în permanență. Videoclipurile experimentale abundă, montate exclusive pe muzica înregistrată în zilele acțiunii.

Proiectul a fost posibil și grație colaborării cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.