-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Locul păsărilor, închipuit de pictorul și profesorul Paul Târziu & poeta Andreea Gal

O cafea plină cu păsări, un cuib imens și pustiu…Aripi și crengi amestecate în țipete sfâșietoare de păsări … Sunt doar câteva din emoțiile cu care aveți șansa să vă intersectați dacă treceți pe la galeria de Arcade 24. Aici expune pictorul și profesorul Paul Târziu câteva zeci de tablouri recente – proaspete – învăluind un poem de Andreea Gal.

Criticul de artă Oliv Mircea, curatorul expoziției, a remarcat „discursul vizual organizat în jurul unui poem al Andreei Gal în care irealul domină realismul imaginației. Ansamblul este gândit din perspectiva unei psihologii a verticalității…

Expoziția Locul păsărilor ne indică faptul că pasărea este o forță care ridică și trezește cerul și pământul, concentrându-se pe o dâră de foc, pe o mișcare care cântă… Culorile multiple scânteiază. Aproape că nu ai desen în tablourile lui Paul Târziu. Sau dacă există, el este foarte bine mascat. 

Paul Târziu încearcă să adune laolaltă câteva din senzațiile pe care i le sugerează poemul. Cuibul. Zborul. Dar pentru ca zborul să existe, trebuie să existe ceva ce în pictură este cel mai greu de redat: aerul. Aerul este de simțit în prospețimea culorilor, în frăgezimea lor, în felul lor de a construi raporturi între verticala obligatorie și reveriile din jur.

Avem de-a face o melancolie plutitoare care ne-ar putea sugera un arbore aerian…”, a explicat Oliv Mircea.

Istoricul Vasile Duda a remarcat „naturalețea abstractă a acestor lucrări, tocmai pentru că în această abundență cromatică se simte spiritul naturii”.

Expoziția impresionează prin coerența sa și marchează un nou capitol pentru Paul Târziu. Îl știm din lucrări cu o textură așezată, opacă la un moment dat, care s-a transformat într-una transparentă, care a devenit apoi o aprofundare monocromă cu tonuri închise și nenumărate nuanțe de negru și violet. Acum ne întâmpină cu o cromatică vie, activă, efervescentă: parcă dintr-o altă lume pe care Paul o întrupează pe simezeFiecare dintre lucrările lui Paul Târziu problematizează conceptele de culoare și relațiile dintre culori

Van Gogh spunea că un galben bine pus într-o lucrare îl farmecă și pe Dumnezeu. Și în lucrările lui Paul Târziu se simte acest galben în lucrări, se simte energia pe care o degajă…

Fiecare lucrare este un început al unei posibile nuanțe. Pentru că Paul Târziu caută acea prestanță a culorilor în sine și este foarte atent la aceste amprente pe care culoarea le lasă. Culoarea devine vioara I – cea care își subordonează toate celelalte componente: regăsim aceste efecte spectaculoase de cantitate și calitate…”, a mai precizat Vasile Duda.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.