-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO: La spital, mai curat decât la hotel! În curând, de 100.000 de ori mai puține bacterii – la Terapie Intensivă

Tehnică medicală de ultimă generație și condiții mai ceva decât la un hotel – în curând, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judetean Bistrița! Materialele folosite presupun șanse de infestare cu bacterii intraspitalicești de 100.000 de ori mai mici!

 

Lucrurile se schimbă fundamental în bine, avem un spital construit în anii 70 care a fost modernizat pe secții, în etape, așa cum au fost posibilitățile și resursele, dar în momentul de față, grație investițiilor majore care se fac, se îmbunătățesc foarte mult și circuitele, și relația cu cetățenii. Propriu-zis, te duci ca la hotel, la recepție, spui ce tip de serviciu vrei și fiind mutate toate la parter, când va fi gata, și noua secție UPU se extinde de la 300 de metri patrați la 1.000 de metri patrați… Lucrurile vor arăta spectaculos….!”, a precizat azi Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, cu prilejul unui eveniment fericit pentru sistemul de sănătate din județ.

A fost semnat contractul de lucrări pentru extinderea secției de Terapie Intensivă și a Unității de Transfuzii Sanguine din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Valoare contractului se ridică la 13, 6 milioane de lei (3 milioane de euro) dintre care 6,5 milioane vor fi folosite pentru echipamente medicale. 10% din cheltuieli vor fi suportate de Consiliul Județean.

Lucrările de modernizare vor crea condiții de confort medical la nivel de hotel, fiecare dintre cle 20 de paturi de la Terapie Intensivă urmând să fie dotat cu aparatură medicală care va asigura toate condițiile pentru menținerea funcțiilor vitale.

Nu cred că în țară mai există o secție de Terapie construită la asemenea standarde de calitate. Materialele utilizate sunt materiale cu efect permanent bactericid, asta însemnând că au efect de autodezinfectare… Efectiv distrug bacteriile. Suntem primul spital din România care utilizează acest material…”, a anunțat managerul Gabriel Lazany.

[arve url=”https://youtu.be/q9G2i8WIdbs” /]

Este și un cadou pentru managerul Gabriel Lazany, pentru că este vorba de proiectul lui de suflet pe care l-a prezentat atunci când a dat concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița… Mă bucur că am reușit să facem rost de finanțare pentru început. Cu ajutorul bunului Dumnezu, al Guvernului și al Consiliului Județean, vom găsi soluții ca să continuăm lucrările…”, a precizat Emil Radu Moldovan care speră ca lucrările să fie gata până la sfârșitul lui 2019.

Lucrările vor fi executate de firma Despito Star din Gheorgheni, cu care spitalul a mai colaborat până acum, iar pacienții spitalului nu vor fi afectați de aceste lucrări, a asigurat managerul Gabriel Lazany.

Este vorba despre o secție de o importanță majoră pentru Spitalul Județean de Urgență în care se internează anual aproximativ 600 de pacienți. Ca suprafață, secția de Terapie Intensivă ca fi extinsă de la 284 de mp la 710 mp.

Materialele utilizate pentru placarea pereților și a altor spații sunt în conformitate cu ISO 22196 și cu N1040 care garantează de 100.000 de ori mai puține bacterii în spațiile respective.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...