8.5 C
Bistrița
marți, aprilie 1, 2025

FOTO – Jumătate din fântânile arteziene din Centrul Istoric și-au dat duhul după doar doi ani

La doar doi ani de la inaugurare, din cele 5 fântâni din centrul istoric mai funcționează doar două. Nici ultimele două „supraviețuitoare” nu se simt foarte bine, una având învelișul din lemn degradat și umflat.

Cu mare fast, în 2016 erau inaugurate 5 fântâni arteziene în centrul istoric al orașului. Jocuri de lumini și apă și muzică, aceste elemente trebuiau să ne facă să ne simțim ca în marile capitale europene.

Acestea au făcut parte din proiectul de regenerare a centrului istoric, pentru care Primăria Bistrița a primit nu mai puțin de 5 milioane de euro, din fonduri europene.

Fântânile amenajate prin proiect sunt situate pe Pietonalul Liviu Rebreanu, în Piața Mică, în fața Palatului Culturii, lângă căminul de bătrâni, în Piața Dominicană și pe unul dintre pasajele din apropiere.

Din cele 5 fântâni, doar două mai funcționează. Este vorba despre cea de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, care a renunțat între timp la jocul de lumini. Nici învelișul din lemn nu arată foarte bine, apa umflând și degradând banca amenajată pe marginea fântânii.

Fântâna din Piața Mică și-a pierdut și ea glasul, deși la inaugurare îi bucura pe cei prezenți cu muzică și jocuri de lumini. Mai mult, atunci când este pornită, aceasta inundă piațeta, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni.

Despre fântâna din fața Palatului Culturii nu prea mai știe lumea, asta pentru că zona s-a transformat în parcare, iar jeturile care ies din piatra cubică rar mai pot fi admirate.

Seacă este și fântâna de lângă căminul de bătrâni, din Piața Dominicană. Senzorii de mișcare atașați la bază care ar trebui să pornească fântâna când cineva trece prin zonă nu mai funcționează nici ei.

Fântâna de pe pasajul din apropiere este cea mai degradadă. Plină de praf și fără pic de apă, aceasta și-a pierdut inclusiv tencuiala…

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...