-3.1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO: Imagini spectaculoase din Bistrița-Năsăud, premiate la Fotogeografica, în București!

Peste 1200 de fotografii au ajuns în acest an la Fotogeografica, unul dintre cele mai importante saloane de fotografie din țară, iar printre premianți se află și doi fotografi din Bistrița, în timp ce un tânăr din Lunca Ilvei a ajuns cu fotografiile sale în catalogul expoziției.

Fotogeografica, salonul de fotografie ajuns deja la ediția cu numărul 23, și-a premiat recent, la Teatrul Național din București, câștigătorii. Aproximativ 200 de pasionați ai fotografiei au participat la eveniment, în competiție fiind înscrise peste 1200 de fotografii, în trei secțiuni: Peisaj natural, Wildlife și Patrimoniu cultural.

Liviu Tanca, fotograf de viață sălbatică, a câștigat locurile 2 și 3 la secțiunea Wildlife, cu două cadre surprinse în județul Bistrița-Năsăud, în timp ce Călin Gabor, fotograf de natură și peisaj, a obținut locul 3 în cadrul secțiunii Peisaj natural, cu o fotografie realizată în Munții Trascău.

Adrian Flaviu Lupșan, din Lunca Ilvei, a avut două fotografii selectate în cadrul vernisajului și publicate în catalogul expoziției Fotogeografica.

Călin Gabor, unul dintre fotografii bistrițeni premiați la București a povestit pentru Bistrițeanul.ro că se ocupă de fotografie de prin 2005, dar mai serios din 2010: „Natura este cea care mă inspiră, mă relaxează și îmi conferă liniștea interioară. Chiar dacă mă strădui să mă întorc măcar cu un cadru decent din turele pe care le fac, fie ele pe jos, cu bicicleta sau dedicate strict fotografiei, până la urmă contactul cu natura este cel mai important. Atunci când ești martorul unui răsărit de soare, cu tot spectrul de culori care se ivește la orizont și acompaniat fiind de concertul oferit de natura ce tocmai se trezește la viață, fotografia devine practic doar un pretext pentru a fi prezent acolo în primele ore ale dimineții…”, a povestit Călin Gabor.

Tânărul fotograf recunoaște că, atât timp cât faci ceea ce-ți place, se poate trece peste orice impediment: „De obicei, pentru locurile mai greu accesibile, fac astfel încât să fiu prezent în zonă cel puțin cu o zi înainte. Așa pot să analizez mai bine terenul și să aleg cadrele care urmează să fie realizate în dimineața următoare. Însă, există numeroase locuri aflate la îndemână, precum grădina din spatele casei pentru fotografia macro, Pădurea din Șes sau cele din jurul Bistriței sau diferite locații din zonele montane înconjurătoare care pot fi acoperite în turele de o zi…

Se poate trăi din fotografie?

N-aș putea spune că trăiesc exclusiv din fotografie, deși mi-aș dori. Momentan, să zicem că acopăr cam 50 % din venituri din fotografie, restul fiind completat cu venituri din activitatea de ghid de turism. Astfel pot să îmi ofer o doză destul de ridicată de flexibilitate”, explică Călin Gabor.

Fotograful ne-a mai mărturisit că există anumite momente, fenomene deosebite și destul de rare pe care riști să le ratezi, dacă ești legat de un job fix. „O ninsoare abundentă cu vânt puternic, căzută la final de aprilie… Îmi doream de multă vreme să fotografiez pe o astfel de vreme Pădurea din Șes, de lângă Orheiul Bistriței. Nu mi-am permis să ratez momentul, astfel că am realizat acolo câteva dintre cele mai valoroase imagini din portofoliu”, recunoaște Călin Gabor.

Un alt moment memorabil a fost să surprindă o ninsoare la început de octombrie peste zonele montane: „M-am trezit atunci cu noaptea-n cap, pentru a surprinde la timp, lumina specială din timpul răsăritului în Pasul Tihuța. Acea pudră subtilă de nea care contrasta cu coloritul intens al pădurilor de foioase a creat un efect fantastic. Fiind în timpul săptămânii, dacă aș fi muncit undeva, nu aș fi avut nicio șansă să observ acest fenomen destul de rar…”, a mai povestit Călin Gabor.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.