Ileana Rus nu este nici pictoriță, nici artistă a UAP. Să ne înțelegem bine. Dânsa este un modest profesor pensionar bistrițean de biologie și, implict de botanică, îndrăgostită de flori, de Natură. Este pe deplin conștientă de alienarea noastră severă, foarte aproape de dezastrul final al pierderii identității ancestrale, dar se poate totuși bucura de o terapie: cea a întoarcerii, a „reîntoarcerii în Sat”!
„Acolo simt cel mai bine Natura, acolo văd adevărul, acolo retrăiesc simplitatea. Asta simt eu. Și asta m-a făcut cred, după ce am început să lucrez, să merg mai departe. De necrezut ce mult mi-a schimbat viața în bine!”
Joi, 17 mai 2018 pe simezele de la „Casa cu Lei” din Bistrița a expus în fața unui public, mult mai numeros decât te-ai fi așteptat, această creatoare inedită – Ileana Rus. „Ce o mâna pe ea în luptă?”, parafrazez, întrebându-mă. Nimic, din ce-i preocupă de obicei, pe mulți din artiștii-artiști. Dacă privești lucrările cu detașarea cerută de galeria de artă, constați că pe autoare nu o interesează decât i u b i r e a de Natură și de Oameni!… Nimic altceva. Miniaturile sale florale, peisajele, sunt frumoase și impresionante prin simplitate.
În fața câtorva zeci de oameni au vorbit, cu suflet curat: Lucian Dobârtă – artist vizual – custode al expoziției de la „Casa cu Lei”; Menuț Maximinian – poet, etnolog, jurnalist și realizator Radio Tv; Alexandru Cristian Miloș – poet; Gheorghe Mizgan – poet; Vasile Duda, profesor, critic de artă și autoarea Ileana Rus.
Nu vreau să vă oblig să urmăriți tot ce s-a spus. Mi se pare mai interesant să rețin că Lucian Dobârtă a remarcat ideea de autodepășire la Ileana Rus. Aceasta a plecat de la arta japonează „oshibana”, dar a adus-o la noi, dându-i patina autohtonă și expunând unde? La „Casa cu Lei” care se vrea a fi un reprezentativ centru de artă tradițională. Menuț Maximinian a ținut să precizeze: „Vreau să intitulez expoziția de astăzi, mai mult ca etnolog, «Un sat pe o frunză… » Am văzut în încăperea alăturată o localitate «așezată pe o frunză» și mi-a plăcut foarte mult. M-am gândit cu câtă migală a făcut autoarea acest tablou, cât a stat la el… dar este un sat pictat! Expoziția de acum o putem așeza, fără să greșim, și sub sigla centenarului Marii Uniri, deși România are, așa cum spunea academicianul Ioan Aurel Pop, «mai mult de o sută de ani»! Merită să ne bucurăm împreună cu Ileana Rus așezând-o și sub această siglă deoarece România are tematici deosebite pe care artista a știut foarte bine să le pună în lumină. Nu cred că putem vorbi aici doar despre plante, despre frunze, așezate într-un tablou. Aici vorbim de o adevărată pictură și cred că sunt pictori care nu pictează așa de frumos, la fel cum face doamna Ileana cu aceste flori. De asemenea, m-a impresionat foarte mult că așează, pe lângă satul tradițional și țăranii noștri și portul tradițional. Cred că această expoziție ar avea, prin aceste tematici, succes și acolo, în Asia, în țara de unde vine această tehnică”.
Poetul Alexandru Cristian Miloș – a ținut să sublinieze că „folosindu-se de tot ce oferă natura, primul mare artist al omenirii este Demiurgul suprem, Dumnezeu”. Iar Gheorghe Mizgan a recitat câteva din ultimele sale frumoase poeme ce s-au integrat perfect în economia momentului.
Opinia de specialitate a venit din partea criticului de artă Vasile Duda, profesor de istoria artei la Liceul de artă „Corneliu Baba” din Bistrița. Acesta a spus: „…O expoziție este pentru toți cei care organizează un asemenea eveniment un moment de bucurie pentru că e o întâlnire cu un public. Ceea ce ai lucrat acasă cândva, îți faci curaj să aduci în față și să arăți și celorlalți. Apare o presiune a comparației. De altfel, între definițiile artistului contemporan se remarcă cea care spune că acesta este acel om care are curajul să expună tot ceea ce crede că a făcut și să nu-l intereseze dacă vor fi reacții negative sau pozitive. Poate că este o exagerare pentru că întotdeauna ne vom gândi chiar la ce vor spune ceilalți. Cred că această expoziție doamna Ileana Rus a pregătit-o din dragoste pentru natură. Nu pentru că s-a gândit la ceilalți, ci s-a gândit la natura pe care o simțea aproape și fiindcă natura este extraordinar de frumoasă – o știm cu toții, ne simțim bine aproape de ea – are acea doză a efemerului care o face să fie extraordinară acum, dar ofilită mâine. Și atunci cum facem ca acea clipă frumoasă, efemeră să o facem cumva să dăinuie într-o ramă? Atunci aceste petale au prins din nou strălucire între aceste rame. Cât de artistic? Cât de frumos? Probabil că depinde de oglinda sufletului fiecăruia dintre noi, cei care privim aceste lucrări. Mă gândeam la cuvintele lui Tristan Tzara care spunea că «fiecare dintre noi este un artist» și «fiecare trebuie să aibă curajul să-l găsească pe acel artist în interiorul său». Cred că Ileana Rus caută acest artist prin intermediul naturii la care se raportează cu dragoste, cu respect. Până la urmă există acea frumusețe transparentă și curată pe care încearcă să o surprindă mereu. A făcut trimiteri spre tehnica japoneză(…) Ileana Rus a descoperit toate acestea în arta japoneză, dar spiritul lucrărilor pe care le-a creat este unul românesc (…) Arta e făcută de om pentru om, adică tot el trăiește un sentiment intens în fața lucrării. Ce surprindem într-un peisaj? Ar trebui să găsim acel sentiment care să stea în spatele unui copac, pe care l-am pictat, în spatele unei flori delicate. Dacă sentimentele pe care le trezim privitorului sunt acelea simple de bucurie, de sinceritate, de simplitate, sau alte sentimente pe care le nutrim, înseamnă că lucrarea e de calitate. Nu mai contează neapărat tehnica prin care s-a ajuns la acea calitate. Nu mai contează dimensiunile. Nu dimensiunea e cea care materializează. În arta contemporană chiar se subliniază acest aspect: cu cât materialele utilizate sunt mai simple, mai lipsite de valoare, cu atât lucrarea, dacă te mișcă, e mai valoroasă. La fel cum face doamna Ileana Rus. Fiecare element vegetal văzut se constituie, în mintea sa, într-o pată de culoare, în ceva constructiv pentru viitorul tablou, viitorul peisaj. Iată-le expuse în lucrările de pe simeze. Munca dânsei a fost, ne-a fost de folos pentru că ne-a făcut să ne reunim azi aici, atât de mulți, ne-a făcut să ne simțim mai buni, gândindu-ne că poate și noi am putea încerca ceva similar, poate că munca e cea care ne aduce succesul, dar în același timp și bucuria de a da și a împărtăși cu ceilalți. O felicit că a dorit să împărtășească cu noi această frumusețe pe care a expus-o aici la Casa cu Lei din Bistrița”.
Extrem de emoționată, în încheiere, Ileana Rus a spus următoarele: „Vă mulțumesc tuturor celor ce ați luat cuvântul azi. Mi-ați suprins pur și simplu stările trăite, imaginând, lucrând și apoi privind lucrările finite. S-a spus corect. «Reîntoarcerea în sat», în sensul apropierii de Natură. Acolo simt cel mai bine Natura, acolo văd adevărul, acolo retrăiesc simplitatea. Asta simt eu. Și asta m-a făcut cred, după ce am început să lucrez, să merg mai departe. De necrezut ce mult mi-a schimbat viața! Privind aceste miniaturi, aceste colaje care aduc din energia și armonia naturii, simt că atâta nevoie avem de această armonie lăuntrică! Aș vrea să vă încărcați și dumneavoastră, cât de puțin, aplecând ochii asupra acestor miniaturi… Vă mulțumesc din suflet”.
Ce ar mai fi de adăugat?
A fost unul din vernisajele unde m-am simțit cu adevărat bine. Nu a fost nimic formal, nimic forțat. Parfumul artei din Țara Soarelui Răsare se potrivește la fix cu iasomia românească și nu m-ar mira de fel ca lucrările expuse să-i intereseze și pe japonezi. Pentru noi e un element exotic, cel al tehnicii utilizate, dar cred că și pentru ei ar fi la fel de exotic și interesant conținutul, fiind vorba de iubitul nostru sat românesc…Vă invit să mergeți să vedeți lucrările. Nu vă va părea rău. Străinii au și început să vină( Am remarcat în audiență un neamț get-beget care, entuziasmat făcea poze). Sincere felicitări autoarei și tuturor celor implicați!
