8.3 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

FOTO: Iarna aceasta, drum ca-n palmă pe ruta Rodna – Valea Vinului! Vineri, recepția lucrărilor

Drumul comunal Rodna – Valea Vinului era problematic în sezonul rece. Iarna aceasta însă, drum ca-n palmă. Lucrările de reabilitare și modernizare al acestuia vor fi recepționate vineri.

În fiecare iarnă, drumul de la Rodna spre Valea Vinului era problematic, uneori impracticabil. În octombrie 2019, Valentin Grapini explica în cadrul emisiunii Bistrițeanul LIVE că face demersurile pentru asfaltarea acestui tronson de drum.

VIDEO: Investiţii masive şi proiecte de sute de mii de euro, la Valea Vinului!

În luna iulie 2020 începeau lucrările la acest tronson de drum. Firma Frasinul a fost cea care a câștigat licitația.

Proiectul cuprindea asfaltarea a 9 km de drum. Pe lângă reabilitarea părții carosabile, au fost cuprinse și lucrări de amenajare rigole și acostamente, montare poduri și podețe. De asemenea, în zonele unde se știa că există risc de alunecări de teren, s-au făcut lucrări de consolidare.

S-au montat și șase bănci cu masă, de tip picnic, 12 bănci pentru odihnă și coșuri de gunoi pentru colectare selectivă.

În luna septembrie s-a turnat cel de-al doilea strat de asfalt pe acest tronson.

În sfârșit! După ani de așteptări, turiștii vor avea drum ca-n palmă de la Rodna la Valea Vinului

Vineri, 19 noiembrie 2021, va avea loc recepția lucrărilor.

Dragii mei, ne apropiem de finalizarea lucrărilor la drumul Rodna – Valea Vinului. Pentru că timpul a fost frumos, am făcut câteva poze cu drona, pentru dumneavoastră. Vă rugăm să păstrați curățenia și bunul public care este al tuturor rodnenilor. Continuăm munca pentru Rodna și rodneni” a scris primarul Valentin Grapini pe pagina sa de Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...