1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: Grav accident, pe Valea Anieșului. Un bărbat a murit

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident pe Valea Anieșului. Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a pierdut lupta cu viața, după zeci de minute de resuscitare. Bărbatul se afla în timpul programului de lucru.

Un autocamion a ajuns într-un șanț de pe marginea unui drum forestier, pe Valea Anieșului. În urma impactului, șoferul a fost grav rănit, fiind găsit inconștient de către echipajele medicale SAJ și SMURD.

Se pare că bărbatul era singur în mașină. Acesta ar fi ieșit cu autocamionul din drumul forestier și ar fi intrat direct într-un șant. Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii accidentului.

La locul indicat au fost direcționate un echipaj de pompieri, un echipaj SMURD de prim-ajutor, respectiv un echipaj SAJ BN. Victima era în stop cardiorespirator. Imediat, a fost început protocolul de resuscitare, dar, din păcate, organismul barbatului în vârstă de aproximativ 48 de ani, nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel încât a fost declarat decesul acestuia la locul intervenției”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Bărbatul se afla în timpul orelor de lucru.

UPDATE:

„Polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că, pe raza localității Anieș, în locul numit „Valea Secii” , în apropierea unui autocamion, a fost găsit un bărbat în stare de inconștiență. Acesta a fost resuscitat, însă, din păcate nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat. Ulterior, polițiștii l-au identificat ca fiind un bărbat, de 48 de ani, din Rodna și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Gina BONTAȘ

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.