6.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 1, 2025

FOTO: Grav accident în Unirea – Doi tineri s-au răsturnat cu mașina și-au rămas blocați între fiarele contorsionate

Un grav accident rutier a avut loc aseară, pe DN17, în localitatea Unirea. Șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în decor. Salvatorii ajunși la fața locului i-au găsit pe cei doi tineri care se aflau în mașină blocați între fiarele contorsionate ale acesteia.

Accidentul s-a petrecut aseară, în localitatea Unirea, pe DN17. Se pare că mașina venea dinspre Valea Bârgăului și se îndrepta spre Bistrița în momentul producerii accidentului.

Șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, ținându-i captivi pe cei doi ocupanți ai acestuia, care au avut nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a se elibera.

„În urma accidentului, doi tineri în vârstă de aproximativ 21 de ani au fost transportați la UPU SMURD Bistrița. Aceștia prezentau multiple contuzii”, precizează reprezentanții ISU Bistrița.

UPDATE:

„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bistrița a părăsit partea carosabilă unde s-a răsturnat. În urma accidentului, atât șoferul, cât și un pasager de 21 de ani din Bistrița au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, informează reprezentanții IPJ BN.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan: