O gaşcă de prieteni din Bistriţa a fost la Bucureşti zilele trecute, să vadă personal Pădurea Spânzuraţilor pusă în scenă de regizorul Radu Afrim din Beclean. Bistriţenii au ieşit de la avanpremieră copleşiţi şi convinşi că trebuie să recitească romanul lui Rebreanu. „Este incredibil ce-a reuşit Radu Afrim să ne transmită în piesa asta…”
„Este incredibil ce-a reuşit Radu Afrim să ne transmită în piesa asta… E adevărat, mă aşteptam la ceva mai agresiv, mai aproape de stilul lui Radu Afrim, pentru că i-am văzut câteva spectacole mai vechi. În schimb am asistat patru ore, la avanpremieră, la o piesă de teatru mai aproape de stilul clasic de teatru. Ce m-a mişcat până la lacrimi a fost felul în care a făcut legătura cu noi cei din ziua de azi… Nu mi-am pus niciodată problema că oamenii de acum 100 de ani nu ar fi luptat împotriva altor români, în timp ce noi o facem fără să clipim… Au fost proiectate, la un moment dat, secvenţe video de la Revoluţia din ’89 şi de la protestul din 10 august – când jandarmii români i-au atacat pe protestatari cu gaze, gata să-i desfiinţeze… În timp ce Apostol Bologa, acum 100 de ani, s-a lăsat spânzurat numai ca să nu lupte împotriva românilor… Deşi avea toate scuzele posibile să o facă… M-a impresionat tare mult paralela asta…”, ne-a mărturisit unul dintre bistriţenii care a fost la Bucureşti să vadă spectacolul Pădurea Spânzuraţilor, regizat de Radu Afrim, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
„Nu vreau să pun în scenă cartea lui Rebreanu, vreau să chestionez puțin ce s-a întâmplat cu noi în suta asta de ani și unde suntem… S-ar putea să fie ambițios, riscant, kitschos, greșit, dar aș vrea să pun față în față soldații aceia care au luptat pentru ceva atunci, deși mulți nu știau pentru ce luptă, cu niște tineri din zilele noastre, cu niște dialoguri și întrebări… Ce ați făcut în 100 de ani, cine eram noi la vârsta voastră, ce am făcut… Mi se pare că prea vorbim despre istoria noastră recentă ca despre ceva de muzeu. Eu vreau să scot aceşti sodaţi din muzeu, şi această carte, şi să văd dacă există un dialog între oamenii de azi şi cei care au trăit atunci…”, explica regizorul Radu Afrim, în iulie, la Poezia e la Bistriţa.
Tot atunci, regizorul anunţa că din distribuţie vor face parte şi Teodora Purja – rapsodul popular care a primit din partea Ministerului Culturii titlul onorific de Tezaur Uman Viu – alături de fiica sa, Lenuţa Purja.
Criticii de teatru din Bucureşti au subliniat că este vorba despre un spectacol genial, considerat de multe voci cel mai puternic şi impresionant proiect de Centenar din România. După premiera din 16 decembrie, spectacolul s-a jucat la TNB cu casa închisă, iar în doar câteva zile, s-au epuizat toate biletele pentru cele patru spectacole programate în luna ianuarie.
Drumul spre casă trece prin Pădurea Spânzuraților
„Mergeţi la „Pădurea spânzuraţilor”! Înarmaţi-vă cu răbdare şi – pe cât posibil – renunţaţi la prejudecăţi (oricum ar fi un ghid orb şi mai curând v-ar blura percepţia şi recepţia)! Acesta este genul de spectacol care se ia pe cont propriu şi se decontează individual. E puternic, original, asumat şi reclamă spectatori responsabili, cu fibră receptivă, cu apetenţă pentru mesaj încărcat de sens. „Pădurea spânzuraţilor” nu e doar teatru de vineri seara, unde mergem că nu e nimic la televizor, mergem să ne râdem şi că ne place Manole. E un demers cultural endoscopic, invaziv ca orice proiect tratat serios. Încheiem un an festiv şi festivist în care nu am prea avut ce sărbători. Dar dacă ne-am acordat răgazul să ne punem câteva întrebări tot putem spune că am marcat cumva primul Centenar. „Pădurea spânzuraţilor” este un asemenea prilej de răgaz, de ieşire din zgomot şi din fum” – remarcă Răzvan Niţă, referindu-se la montarea lui Radu Afrim.
Nona Rapotan subliniază, pe bookhub.ro că „poți să nu fii fan Afrim și tot n-ai cum să nu-i recunoști meritele. Pentru că nu cred să fie cineva mai bun ca el la ora actuală în ceea ce privește construcția unui spectacol total. Cu obsesia lui aproape maladivă pentru detaliul imagistic și pentru crearea unei atmosfere din care mișcarea și sunetul nu vor lipsi niciodată, cu pasiunea lui dusă la extrem pentru decupaje și cadre personalizate în funcție de personajul central și nu de dimensiunea temporală, Afrim reușește să spargă multe convenții teatrale…”
Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 14 ani, se precizează pe TNB.ro, din cauza unor scene care îi pot afecta emoțional, scene cu conotație sexuală şi durata care le depășește capacitatea de atenție. Din cauza efectelor stroboscopice și de lumină, de scurtă durată și intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor care suferă de epilepsie.
Spectacolul lui Radu Afrim după Pădurea spânzuraților a lui Liviu Rebreanu, descoperă uriașa poezie a unui text puternic și modern și își propune să se adreseze în primul rând tinerilor de azi. Reinterpretând în stil propriu o operă majoră a literaturii române, regizorul o transpune în universul său imaginativ, atât de specific, îi descoperă sensuri noi, pornind de la premiza că romanul lui Rebreanu nu este un roman de război, ci unul psihologic – se mai precizează pe site-ul instituţiei.
Tânărul locotenent Bologa, sfâșiat între sentimentul datoriei și cel al onoarei, caută adevărul în orizontul tulbure al războiului. Frământările morale ale eroului se accentuează când identitatea sa națională e pusă în cumpănă pe fondul ascensiunii naționalismului și când, numit în Curtea Marțială, trebuie să supravegheze executarea unui dezertor.
Departe de orice formă de naționalism, spectacolul provoacă la o reflecție lucidă asupra stării nației, la o confruntare clară cu trecutul nostru istoric, un dialog între vocea prezentului și vocea istoriei. O voce surdă, șoptită sau răspicată, insinuantă sau răscolitoare prin care evenimentele unei lumi sfârtecate de masacre rostesc adevăratul lor nume în fața timpului, o voce care are timbrul specific și intonația regizorului Radu Afrim.
Foto Adi Bulboacă @ TNB
