0.8 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

FOTO: Gândaci comestibili la o grădiniță din Bistrița?!

Impresionantă demonstrație de buburuze și gândaci comestibili la o grădiniță din Bistrița! A fost o adevărată magie la mijloc: ridichile s-au transformat în păsări, bananele – în delfini, iar dintr-un pepene a ieșit un buchet de flori!

Pentru al treilea an consecutiv, preșcolarii din anul terminal ai Grupei Greierașilor din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești” au marcat, zilele trecute, Sărbătoarea Recoltei.

A fost una dintre cele mai reușite activități dedicate belșugului Toamnei, iar implicarea, dăruirea, bucuria de a fi și de a crea împreună au fost ingredientele de bază ale unei zile perfecte, pregătită cu multă minuțiozitate de doamnele educatoare, Leontina Felican și Claudia Ciocu, bonele Rodica Șfagău și Rozalia Magyaroși, alături de cei mici și părinții lor.

Spre deosebire de anii trecuți, în acest an, serbarea a căpătat o nouă amploare: dacă la celelalte ediții, părinții erau obișnuiți să fie doar invitați, acum ei au participat efectiv la activități. Grupa Mare s-a organizat pe ateliere gastronomice, iar copiii au muncit cot la cot cu părinții lor.

După o planificare bine pusă la punct și respectând tematica anotimpului Toamna, echipele au reușit să creeze ceva inedit, impresionând cu decorațiuni spectaculoase din fructe și legume, cu aperitive deosebite prevăzute cu gândăcei și buburuze comestibile, torturi aspectuoase și delicioase, dar și o diversitate de cocktail-uri armonios colorate și extrem de savuroase.

Totul a fost realizat de părinți și copii, timp de aproximativ 2 ore. Înainte de a începe activitatea propriu-zisă, preșcolarii s-au bucurat de prezența Zânei Toamna, care le-a pus istețimea la încercare prin intermediul câtorva ghicitori, i-a premiat și felicitat pentru cumințenie și hărnicie.

Cei prezenți au avut parte și de o demonstrație live de carving – arta sculpturii în fructe și legume. Cu multă măiestrie, Daniel Curchi le-a arătat celor mici cum fructele și legumele se pot transforma în operă de artă. „Wow! A făcut o magie, a transformat o ridichie într-o pasăre! Dintr-o banană a făcut un delfin! Și dintr-un pepene a ieșt un buchet de flori!”, se auzea glasul micuților, fascinați de talentul maestrului bistrițean.

Nimeni nu a rămas fără răsplată, pentru o asemenea muncă: în final, echipa care a realizat savuroasele torturi a fost premiată pentru cea mai bună organizare, echipa care a făcut hrănitoarele băuturi au fost premiată pentru cea mai bună colaborare, inventiva echipă a aperitivelor a luat diploma pentru cea mai apreciată rețetă, iar cei de la decor fructe s-au bucurat de distincția pentru creativitate. Și, nu în ultimul rând, micii greierași s-au bucurat, fiecare, de medalii de campioni.

A fost un moment minunat pentru toată lumea, un prilej deosebit de a ne petrece timpul împreună, dar și de a ne cunoaște mai bine. Am muncit, ne-am bucurat și am profitat de timpul petrecut alături de copiii noștri”, ne-a transmis Ionela Mâti, unul dintre părinții încântați de evenimentul organizat la Grădinița „Căsuța cu Povești” din Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...