1.6 C
Bistrița
luni, aprilie 7, 2025

FOTO – FII REPORTER: Defrișări masive în Parcul Național Munții Rodnei

Imagini dezolante cu mai mulți copaci tăiați au fost trimise pe adresa redacției. „Vreau să sesizez tăieri masive în parcul Național Munții Rodnei” este mesajul care însoțește pozele.

Parcul Național Munții Rodnei este, de cinci ani de zile, în vizorul agențiilor de protejare a mediului.

În 2018 apăreau primele imagini dezolante cu modul în care Parcul a fost „chelit” în urma tăierilor masive.

După cinci ani de lupte a celor de la Green Agent, atât în instanță, cât și prin realizarea de documentare, s-a bifat un pas important. Ministerul Mediului anunța protejarea a 13 Parcuri Naționale. Printre ele se numără și Parcul Național Munții Rodnei.

Pe adresa redacției au sosit însă, în această dimineață, câteva imagini dezolante cu defrișări în Parcul Național Munții Rodnei.

Doresc să sesizez tăieri masive de arbori în MUNȚII RODNEI – REZERVAȚIE A BIOSFEREI, pe VALEA REBREI, drumul forestier GUȘATU, BISTRIȚA-NĂSĂUD. Am constatat asta în data de 22.05.2022.

Am constatat următoarele: arbori tăiați și lăsați pe marginea drumului în stive, din loc în loc, pe o distanță de câțiva kilometri. Unele grămezi sunt acoperite cu crengi, altele sunt depozitate lângă izvor.

Din câte am observat, lemnele respective nu sunt marcate. Într-o zonă se poate vedea o răzătură în pădure, iar în altă zonă e amenajată o instalație de transport pe cablu. Se mai pot vedea utilajele folosite în tăieri.

Ca dovezi atașez poze realizate în teren, care se identifică cu geo-locație (locație aproximativă a locurilor unde s-au fotografiat grămezile de lemne pe marginea drumului). 

Zona respectivă unde am sesizat defrișările este încadrată în administrarea ROMSILVA, și se află în tip zonare: Zona de Protecție Integrală și Zona de Conservare Durabilă – Primul rând de parcele întregi.

În speranța că va avea un impact, pentru salvarea și protejarea PARCULUI NAȚIONAL MUNȚII RODNEI – REZERVAȚIE A BIOSFEREI!” este mesajul transmis.

Mailul trimis pe adresa redacției a fost trimis și celor de la Agent Green, Declic, Romsilva, administrației Parcului Național Munții Rodnei, Agenției Naționale de Protecție a Mediului.

Iar imaginile vorbesc de la sine:

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți:

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...