-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO: Drumul spre Jelna se surpă văzând cu ochii. Reparațiile „stau” în fondurile de la Guvern

În urma ploilor care s-au abătut în ultimul timp asupra județului, are de suferit și infrastructura! Drumul care face legătura între Bistrița și Jelna se surpă văzând cu ochii. Deși situația se agravează de la o zi la alta, nu se poate face nimic. Până nu vin bani de la Guvern.

Ploile din ultima vreme lasă efecte serioase în urma lor. Drumul care duce spre Jelna, imediat după intersecția cu Valea Ghinzii o ia la vale! O bucată mare din acesta s-a surpat, amenințând o întreagă bandă de circulație.

Bistrițeanul.ro a scris despre această situație încă de acum două zile. Puteți reciti materialul mai jos.

FOTO: Se surpă drumul spre Jelna!

 

La acea vreme, viceprimarul Cristian Niculae spunea că se așteaptă banii de la Guvern pentru a putea demara lucrările de reconstrucție. Până vin banii de la stat, autoritățile au montat doar niște stâlpi pentru a evita o nenorocire, deși drumul se surpă de la o zi la alta, lăsând un gol din ce în ce mai mare.

Suntem în faza în care s-a constitut comisia de evaluare a pagubelor din întreg județul. Toate pagubele identificate vor fi centralizate și trimise domnului prefect. Abia după aceea se va face o solicitare către Guvern pentru accesarea fondului de rezervă. În această situație banii ar trebui să fie alocați destul de repede. Se va interveni la remedierea tuturor pagubelor în funcție de gravitatea acestora. Drumul care duce spre Jelna se va regăsi cu siguranță pe lista cu priorități”, spune Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, pentru Bistrițeanul.ro.

Vă reamintim că județul Bistrița-Năsăud se află în continuare sub atenționare COD GALBEN de inundații până la ora 23:45.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.