13.2 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

FOTO Drum bun de acum între Nușeni și Chiraleș! Investiția a costat peste 3 milioane de euro

Segmentul de drum dintre Nușeni – Feleac – Chiraleș a fost modernizat. Investiția a costat peste 3 milioane de euro și are garanție de 10 ani.

Recepția lucrării a fost făcută astăzi într-un cadru oficial, alături de primarii localităților prin care trec cei 10 kilometri de asfalt proaspăt, executorii lucrării și reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Proiectul are sursa de finanțare din Fondurile Europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar durata de execuție a fost de doi ani (24 de luni).

Constructorul este o asociere dintre SC FAR FOUNDATION SRL, liderul de asociere împreună cu SC MIS GRUP SRL și SC DRUMSERV SA, asociați. 

SC LA CONSULT & DEVELOPMENT SRL s-a ocupat de lucrările de proiectare și asistență tehnică, conform datelor oferite de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. 

Întreaga lucrare a valorat peste 16 milioane de lei, adică peste 3 milioane de euro.

De-a lungul celor 10 kilometri de drum au fost executate stratul de uzură, stratul de piatră spartă, stratul de balast, șanțuri de pământ (7.1 km), sanțuri dalate (5.1 km), rigole ranforsate, rigole carosabile, 15 podețe tubulare, amenajarea a 16 drumuri laterale, ziduri de sprijin, amenajarea acceselor la proprietăți, parapeți metalici (1.6 km), 11 borne kilometrice, 91 borne hectometrice, marcaje rutiere și table indicatoare. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...