-3.1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO: Două premii dintr-o lovitură pentru Charmides din Bistrița!

În selecta sală de spectacole a Teatrului Odeon, s-a desfășurat ieri seară cea de-a XII-a ediție a premiilor Observator Cultural, iar editura Charmides din Bistrița a reușit performanța de a obține două premii foarte importante din cele patru volume nominalizate.

Insectarul Coman e o carte extrem de răsfățată anul ăsta. A primit premiul Observator Cultural pentru poezie – alături de Glitch-ul lui Vlad Moldovan.”, a anunțat pe pagina sa de Facebook poetul Dan Coman.

La Teatrul Odeon s-a desfășurat ieri seară cea de-a XII-a ediţie a Galei Premiilor revistei Observator Cultural, în cadrul căreia au fost acordate premii la șase categorii: „Critică/Istorie şi teorie literară“, „Proză“, „Poezie“, „Eseistică/Publicistică“, „Memorialistică“ și „Debut“. Între nominalizări se regăsesc și trei scriitori bistrițeni – Alexandru Uiuiu, pentru volumul Iustin (în care acesta evocă tulburătoare momente petrecute alături de regretatul poet Iustin Panța), Ioana Nicolae, originară din Sîngeorz-Băi – pentru romanul Pelinul negru, dar și Dan Coman, pentru volumul Insectarul Coman, laureat recent la Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2017.

La categoria Poezie, Editura Charmides a reușit o nouă performanță: jumătate dintre nominalizări au fost volume publicate la Bistrița: Insectarul Coman (Dan Coman), Gustul cireșelor (Ștefan Manasia), Glitch (Vlad Moldovan).

Organizatorii au desemnat la această categorie doi câștigători: Vlad Moldovan și Dan Coman – recent întors de la Varșovia, unde a fost prezent la un festival internațional de literatură, alături de Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură. „Evenimentul s-a desfășurat sub egida Ministerului Culturii din Polonia și a UNESCO, la festival fiind invitați poeți din Rusia, Lituania, Anglia, Letonia, Italia, Germania, Polonia, România și  Bulgaria. Am prezentat acolo și antologia celor 10 poeți traduși din română în poloneză care cuprinde totodată și 10 poeți polonezi traduși în română – în cadrul proiectului Poduri. Selecția poeților români a fost făcută de scriitorul Marin Mălaicu Hondrari”, a explicat Gavril Țărmure pentru Bistrițeanul.ro.

Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator Cultural a acordat Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume a fost anunţat în seara Galei (anul acesta premiul fiind acordat prozatoarei și eseistei Gabriela Adameșteanu), precum și Premiul Observator Lyceum pentru proză, decis de un juriu alcătuit din elevi de la nouă licee de elită din Bucureşti.

Foto @ Observator Cultural & Facebook

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.