-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

FOTO: Diaspora, de vorbă cu viceprimarul Cristian Niculae

Autoritățile locale au pregătit o întâlnire de gradul zero cu bistrițenii plecați în străinătate. Aceasta a avut loc chiar la debutul zilelor orașului. Reprezentanții autorităților locale au discutat cu cei din Diaspora despre posibilitatea revenirii în țară.

Cristian Niculae, viceprimarul orașului Bistrița, anunța în urmă cu ceva timp pe pagina personală de Facebook o întâlnire specială cu cei plecați în străinătate, pregătită chiar la debutul zilelor orașului.

Deşi întâlnirea a fost promovată şi mulţi bistriţeni şi-au manifestat intenţia de a participa, numărul celor prezenţi a fost sub aşteptări, iar degetele de la cele două mâini sunt suficiente pentru a-i număra. Totuși, organizatorii și-au văzut de treabă, iar evenimentul s-a derulat după programul stabilit.

Printre cei care au vorbit cu bistrițenii plecați în străinătate s-au numărat Cristian Niculae, Vasile Nicolae Lupșa, ambasador RePatriot, revenit în țară în urmă cu un an, Traian Buia, antreprenor în străinătate și în România, repatriat după 12 ani din Irlanda și Adrian Solcan, un tânăr antreprenor bistriţean.

RePatriot este o comunitate constituită ca o platformă de inspiraţie, de consiliere şi informare care îşi propune să faciliteze accesul românilor din străintate – la oportunităţile din ţară și îi încurajează pe români să revină în ţară.

„Nu e totul negru. Poate că nu e nici roz, dar nu mai e totul atât de întunecat cum era acum 15-20 de ani când au plecat unii români din țară. Noi, RePatriot, facem trei tipuri de întâlniri. Avem un summit anual în care încercăm să conectăm o sută de antreprenori din România cu o sută de antreprenori români din Diaspora. (…) Multă lume se plânge că nu există contact și că autoritățile locale nu sunt deschise la dialog, dar noi am reușit acest lucru. Fiecare dintre membri RePatriot are un business, pentru că proiectul în sine a fost repartiere prin antreprenoriat, dar ne-am dat seama că nu toți care se întorc acasă vor fi antreprenori și mulți dintre cei care se întorc caută un job. Ideea e să comunicăm. (…) Eu m-am întors în România și nu regret că am făcut acest lucru, dar nu oblig pe nimeni să-mi urmeze exemplu”, a spus Nicolae Lupșa.

Traian Buia, antreprenor în străinătate și în România, a revenit în țară în urmă cu 12 ani din Irlanda. Acesta mai spune că nu a plecat pentru că îi era rău acolo, ci pentru că îi lipsea familia, fiind tatăl a doi copii destul de mici.

„În Irlanda unde am stat eu, chiriile sunt foarte mari. Știu români care fac naveta, merg două ore dimineața și două ore seara după opt ore de muncă. Se ajunge la o chirie de 2500 de euro la casă. Deci nu știu ce bani fac românii, dar le e mult mai greu decât în țară. Poate că locul de muncă în România nu e la fel de bine plătit, dar calitatea vieții e mult mai bună. Poți să mai întâlnești un prieten, mai bei un suc, poți să comunici cu cineva. Acolo toată lumea e focusată pe bani. (…) Calitatea vieții în România e mult peste Occident. Și acolo există birocrație, și acolo există corupție, nu la nivelul acesta, dar și la noi se vor schimba lucrurile. Ce mă supără este negativismul. Toată lumea e negativă.”, a transmis Traian Buia.

Adrian Solcan, tânărul antreprenor bistrițean le-a vorbit celor prezenți în sala de Consiliu Local despre o platformă online pe care a creat-o special pentru a-i ajuta pe bistrițenii care vor să se întoarcă acasă. Este vorba de platforma infobistrita.ro, unde bistrițenii găsesc informaţii relevante de la medici de familie, până la educaţie sau informaţii despre imobiliare sau diferite servicii.

În speranța de a-i aduce pe bistrițeni acasă, viceprimarul Cristian Niculae le-a vorbit acestora despre cele mai importante proiecte implementate de autoritățile locale. Între acestea, viceprimarul a amintit:

  • proiectul Parc Industrial Bistrița Sud, unde loturile sunt pregătite cu utilități la cheie, rețea de apă, electricitate, pluvială, inclusiv stație de epurare proprie;
  • Cartierul Tinerilor, conceput în mod special pentru cei tineri până la vârsta de 40 de ani ca să aleagă Bistrița, să își întemeieze aici o familie, să muncească și să aducă plus valoare orașului nostru;
  • modernizarea școlilor și grădinițelor cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale;
  • extinderea Parcului Muncipal, reabilitarea malurilor râului Bistrița și realizarea unei zone de promenadă de-a lungul râului, transformarea pădurii Codrișor în pădure-parc, modernizarea și asfaltarea tuturor străzilor de pământ din Bistrița, reabilitarea întregii infrastructuri rutiere a orașului și multe alte proiecte implementate deja sau în curs de implementare.

Gândindu-se la fotoliul de primar, viceprimarul le-a mai transmis celor din sală că de anul viitor aceștia vor avea parte de un primar tânăr și harnic.

„Dacă decideți să vă întoarceți, începând de anul viitor veți avea un primar nou, un primar tânăr, dispus să muncească pentru voi, pentru a dezvolta acest oraș armonios, sustenabil și durabil.”, a spus Niculae.

După cuvintele motivaționale ale organizatorilor, câțiva bistrițeni au luat și ei cuvântul, enumerând problemele cu care se confruntă în România, dintre care au amintit birocraţia sau controalele instituţiilor statului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...