3.6 C
Bistrița
miercuri, decembrie 25, 2024

FOTO/VIDEO: Contabilii din Bistrița au ieșit în stradă. Protestează împotriva abuzurilor ANAF: „Este un haos fiscal de nedescris! O bătaie de joc!”

Zeci de contabili din Bistrița au ieșit în această dimineață în stradă, pentru a-și susține colegii care protestează la București. „Este o bătaie de joc! „Este un haos fiscal de nedescris, nu există coerență, stabilitate și corectitudine”, avertizează contabilii.

Înarmați cu pancarte și mesaje care dezvăluie neregulile din sistemul financiar, zeci de reprezentanți ai Patronatului Antreprenorilor Contabili din România au protestat azi, la Bistrița.

Li s-au alăturat și micii întreprinzători, sătui și îngrijorați de taxele și impozitele pe care află că trebuie să le plătească de la o zi la alta.

Este un haos fiscal de nedescris, nu există coerență, stabilitate și corectitudine. Nu mai putem să ne desfășurăm nici afacerile. Nu mai știm să ne sfătuim clienții.

Legile se modifică într-un ritm accelerat și nici măcar nu sunt clare. Se iau măsuri fără să fim consultați – noi, ca profesioniști contabili…! Iar acest fapt ne afectează munca și calitatea afacerilor”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Simona Chiș, inițiatoarea acestui protest la Bistrița. 

A fost vorba despre un protest de susținere față de protestul care se desfășoară în aceste momente la București.

Reprezentantul unei firme de construcții a subliniat că taxele se schimbă mult prea des. „Contribuțiile pe partea de construcții s-au modificat iar anul trecut. Ne deranjează foarte mult faptul că CASS-ul se plătește la închirieri, la dividente, dar și în calitate de salariat. Nu mergem la 10 medici, mergem la unul singur și uneori nici acolo nu avem parte de reduceri. Modificările legislative sunt pur și simplu abuzive. Avem de respectat ordonanțe date peste noapte, când și în Codul Fiscal se precizează clar că trebuie anunțate cu șase luni înainte. Noi ne trezim că azi noapte s-a publicat în Monitorul oficial și se aplică de mâine…! Nu mai știm în ce direcție s-o luăm…!” ne-a mărturisit un alt protestatar. 

Legislația este extrem de confuză și redundantă. Avem foarte multe acte normative pentru aceeași speță, dar tratate în mod diferit.

Niciodată nu ești sigur, deși te străduiești, că ai aplicat legea cum trebuie… Nu mai spun de modificări!”, a explicat Mariana Bodor, un alt specialist contabil participant la protest.

Era revoltată, de pildă, pentru că ANAF i-a luat banii din cont, pe baza unei somații fără să i se fi trimis notificare conform termenelor prevăzute în Codul Fiscal. Totul i s-a tras de la un contract de muncă suspendat pentru concediu de maternitate. „Am trimis toate declarațiile și actele necesare. Iar aici, la Finanțe când m-am prezentat să întreb ce nu este în regulă – mi s-a răspuns că somațiile vin de la Vâlcea! S-a reorganizat teritorial România și nu știm?!? Ce legătură avem cu Vâlcea? Noi suntem în Bistrița! Mi-au arătat apoi o somație – un fals grotesc pentru care am și vrut să depun contestație… Este un abuz”, s-a revoltat Mariana Bodor.

O altă nemulțumire se referă la concediile medicale pe care angajatorii trebuie să le plătească angajaților. Banii pentru concediile medicale plătite sunt recuperați chiar și la doi ani distanță.

Ștefan Scurtu, în vârstă de 28 de ani, a ținut să participe la protest, din calitatea sa de mic antreprenor în construcții, în producția de betoane și agregate.

Trăim o perioadă dificilă în care taxele ne îngroapă pur și simplu. A început cu TVA-ul din imobiliare, mărit de la 5% la 9%… Piața nu l-a putut absorbi, așa că am fost nevoiți să-l absorbim noi, ca dezvoltatori.

Practic, din profitul nostru s-a dus 4%. Au urmat apoi și alte taxe și impozite crescute succesiv. Cash-flow-ul nostru s-a diminuat foarte mult… Firmele pe piață întârzie foarte mult la plăți. Iar creșterea taxelor și a impozitelor nu este o soluție prea bună în perioada asta… Cerem de la Guvern și de la instituțiile statului să rezolve cumva situația, astfel încât creditarea la bănci să scadă. Dacă nu va scădea, probabil 20-30% din firmele mici intră în faliment… Asta mi s-ar părea cea mai urgentă măsură… Să diminuăm taxele creditării, a dobânzii… Ne-am săturat ca de la o lună la alta să se tot schimbe legislația! Nu mai facem față!”, a precizat Ștefan Scurtu.  

Detalii despre nemulțumirile contabililor puteți reciti accesând linkul de mai jos: 

Contabilii din Bistrița-Năsăud protestează luni în fața Prefecturii

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...