-0.4 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

FOTO – Comuna Nimigea, sub ape! Vina pentru șanțurile necurățate, pasată de la unii la alții

Când aproape tot județul e sub zăpezi, comuna Nimigea este sub ape. De vină pentru o parte din zonele inundate ar fi șanturile necurățate. Responsabilitatea este pasată de la unii la alții.

Județul nostru se află sub cod galben și portocaliu de ninsori și viscol. Cu toate acestea, comuna Nimigea se află sub ape.

„Plouă de câteva zile. Nu a nins, doar ploi peste ploi, de săptămâna trecută”, au transmis cei din zonă.

În mediul online au fost postate imagini în care zone din comună zac acoperite de ape. Vina e dată pe șanțurile existe dar necurățate, sau pe neexistența unor șanțuri care să preia apa pluvială.

„În urma ploilor din ziua și seara trecută, au fost afectate de inundații câteva gospodării din Nimigea de Sus, dar și la ieșire din Nimigea de Jos. Asta, urmare a șanțurilor bine decolmatate și a podețelor care trebuiau să preia apa pluvială!”, este postarea de pe grupul de Facebook al comunei.

Primarul comunei: Avem probleme totdeauna când plouă. Iar despre șanțuri…

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, primarul a explicat că ploile abundente fac totdeauna probleme.

Noi totdeauna când plouă avem probleme, și comuna e acoperită de ape. Nu avem case inundate, dar da, sunt zone unde apa e adunată și se plutește. Dar și plouă de câteva zile. Mai ales gospodăriile sub nivelul carosabilului sau zonele mai joase sunt predispuse”, a declarat Mircea Runcan.

În ce privește problema șanțurilor, primarul susține că sunt mai mulți factori nefavorabili la mijloc.

Șanțurile din fața casei trebuie curățate de proprietarii caselor respective. În poza din postarea de pe Facebook, cea cu domnul cu lopata în mână – acolo a trebuit să îl punem să refacă șanțul. El și-a făcut intrarea în curte, astupând șanțul. Nici oamenii nu își curăță șanțurile sau le acoperă de tot.

O altă problemă ar fi în Nimigea de Sus. Acolo, vine apa de pe dealuri. Și acum e la fel. Am cerut oamenilor să ne lase să facem șanțuri de preluare a apelor, pe la ei pe proprietate, care să ducă apa ce vine de pe dealuri în Someș. Dar nu ne-au lăsat. Inclusiv în instanță am ajuns.

Deci sunt mai mulți factori, iar când plouă multă vreme, așa se întâmplă la noi în comună”,  a explicat primarul comunei Nimigea, Mircea Runcan.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Lucrări făcute marca PSD ,nu ca PNL ar fii mai buni pana nu scăpăm de partidele astea de corupți nimic nu va ieși cum trebuie,în oraș politruc incompetent Turc împreună cu Habarnistul șef Hangan distrug orașul fără nici o mila.,cu lucrări fără noima născocire în noaptea minti niște eșecuri din fașă dar ce votam aia avem ,în 2024 nu mai votați nulități votați independenți capabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...