21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

FOTO: Ce au descoperit polițiștii în incinta a două stații CFR

Un bărbat de 76 de ani și unul de 55 au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau arbori, ilegal. Aceștia se aflau în incinta stației CFR Sărățel. Atât ei, cât și o firmă ce depozita lemne în incinta stației CFR Rebrișoara, au fost sancționați de polițiști.

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița Năsăud împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au acționat pe linia combaterii delictelor silvice în incinta stațiilor CFR de pe raza județului.

În urma activităților desfășurate, a fost identificată o societate comercială ce era în ilegalitate.  Aceasta a depozitat cantitatea de 19,5 mc de material lemnos pe un teren al stației CFR Rebrișoara.

Doi bărbați au fost prinși în flagrant

Polițiștii au prins și doi bărbați ce tăiau ilegal arbori. Aceștia au 76 ani, respectiv 55 ani și sunt din Bistrița. Cantitatea de 0,5 mc material lemnos a fost tăiată în incinta CFR Sărățel.

Cu această ocazie, polițiștii au sancționat firma și pe cei doi bărbați cu amendă în valoare de 3000 lei.

Cantitatea totală de 20 mc de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.