-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

FOTO: Carambol în zona pieței de pe Bulevardul Decebal

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp în intersecția din zona pieței din Decebal. Mai multe mașini au fost implicate în incident.

Mai multe mașini au fost implicate într-un accident petrecut în urmă cu câteva minute în zona pieței din Decebal.

Spre locul evenimentului rutier s-au deplasat de urgență un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ.

Potrivit ISU BN, patru persoane au fost implicate în accident. Din fericire, nici una dintre persoane nu este încarcerată.

„În urma accidentului, o persoană de sex feminin în vârstă de 26 de ani va fi transportată la spital de către echipajul SAJ BN pentru mai multe investigații. Victima acuză dureri lombare”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

UPDATE:

De vină pentru producerea accidentului este un bistrițean în vârstă de 63 de ani.

În intersecția din zona pieței Decebal, bărbatul a acroșat un autovehicul care circula regulamentar, la volanul căruia se afla un tânăr, de 22 de ani din Bistrița.

„În urma impactului autovehiculul condus de tânăr a fost proiectat într-un autoturism și o autoutilitară, care staționau la semafor. La rândul ei, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autovehicul staționat”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Bărbatul vinovat de producerea accidentul și-a văzut liniștit de drum și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției.

La scurt timp bistrițeanul a fost depistat de către un echipaj al Biroului de Ordine Publică.

În urma testării cu aparatul etilotest, surpriză! Vinovatul de producerea accidentului era băut bine!

„Bărbatul de 63 de ani vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, informeaza IPJ BN.

Din accident a rezultat rănirea unei tinere de 26 de ani din Bistrița, pasageră în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 22 de ani.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Foto: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.