-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO: Căminul pentru persoane vârstnice din Nușeni, cuprins de flăcări

Căminul pentru persoane vârstnice din Nușeni a fost cuprins de flăcări! Angajații căminului au evacuat de îndată toate persoanele din interior. Pompierii se luptă cu flăcările.

Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Nușeni a fost cuprins de flăcări în urmă cu puțin timp.

Spre locul incendiului s-au deplasat de urgență autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Beclean, SVSU Nușeni, un echipaj Terapie Intensivă Mobilă și o ambulanță SAJ.

Din primele informații, toate persoanele aflate în interiorul căminului au fost evacuate de personalul de la locul de muncă, folosind mijloace de primă intervenție. Pompierii acționează pentru stingerea focarelor care au generat un fum gros și dens.

„Din datele existente la acest moment, nu sunt victime. O persoană de sex feminin, angajată a căminului, a suferit o ușoară intoxicație cu fum pe timpul evacuării persoanelor vârstnice din imobil. Echipajul de prim ajutor SMURD îi administrează oxigen, și cel mai probabil, va fi transportată la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate.”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

UPDATE:

Incendiul a pornit dintr-un salon aflat la etajul imobilului în care se aflau 11 persoane. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite. Au fost afectate o cameră care aparținea personalului, o baie și un hol. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

„Persoanelor vârstnice evacuate li s-au pus la dispoziție alte spații corespunzătoare din cadrul complexului unde pot să își petreacă noaptea în condiții de siguranță. Femeia intoxicată cu fum a fost preluată de echipajul SMURD și este transportată la UPU-SMURD Bistrița pentru mai multe investigații de specialitate.”, transmit reprezentanții ISU BN.

Căminul din Nușeni găzduiește 42 de persoane cu dizabilități și 33 de persoane vârstnice.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.