8.9 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 2, 2024

FOTO: Cadouri și zâmbete pentru văduvele din Rodna, pentru femeile puternice și în etate, de 8 Martie!

De Ziua Femeii, cele mai bune exemple și cele care merită cel mai mult apreciate sunt femeile în vârstă. De multe ori, acestea sunt însă singure. Anul acesta, de 8 martie, văduvele din Rodna au primit o mică bucurie. Nici bunicuțele de la un azil n-au fost uitate..

De Ziua Femeii, multe dintre cele sărbătorite își poartă bătrânețea pe umeri, fiind singure. Tocmai de aceea, comunitatea penticostală din Rodna s-a gândit să facă o bucurie văduvelor din comună. Nu e prima dată când o fac, și știu că de fiecare dată aduc bucurie.

Membrii Bisericii Penticostale din Rodna au distribuit aproximativ 400 de atenții tuturor femeilor văduve din comunitate. Le-au dăruit și zâmbete, printre lacrimi vărsate de ambele părți.

Multe dintre aceste femei puternice sunt singure. Iar unele au ajuns la vârste venerabile de 103 de ani, 95 de ani sau 92 de ani. Chiar dacă fizic sunt neputincioase, unele dintre ele, acestea rămân femei puternice, exemple de la care avem ce învăța!”, au transmis cei implicați în activitatea aceasta.

Nici bunicuțele de la un azil din apropierea Bistriței NU nu au fost uitate.

„Luni, 06 martie 2023, s-a derulat a doua activitate din proiectul școlar „UN ZÂMBET PENTRU BUNICI”. Elevii claselor a VII-a și a V-a de la Școala Gimnazială Budacu de Jos au adus bucurie pe chipurile seniorilor de la Centrul Rezidențial din comună.

Activitatea dedicată zilei de 8 Martie a fost una mult așteptată de către organizatori, iar rezultatele nu au întârziat să apară: multe zâmbete și multă bucurie pe chipurile bunicilor.

Momentul artistic, felicitările confecționate împreună și generozitatea elevilor au fost răsplătite de ochii înlăcrimați ai bunicilor. Aceștia au fost încântați și de darurile primite de la copii. Personalul centrului ne-a primit cu diverse bunătăți. Cât despre cuvântul mama,  toată lumea a găsit definiția cea mai potrivită pentru el/ea: mama – cea mai iubită ființă, mama – legătura dintre om și Dumnezeu, mama – eroul nostru…

Bucuria, fericirea, sentimentul de a fi apreciat, ascultarea, mulțumirea… Toate acestea s-au simțit și trăit la Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice vizitat de elevi.

O mână de profesori dedicați, alături de copilașii pe care îi îndrumă au reușit să transmită și să ducă mai departe un mesaj valoros: SĂ NU NE UITĂM BĂTRÂNII ! Urăm tuturor femeilor din lume LA MULȚI ANI !!!”, au transmis responsabilul proiectului profesor Târnovan Laura, împreună cu profesoarele Zaig Camelia, Demian Anuța și Vărărean Dorina, cele care au însoțit elevii.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.

Mare fan PIZZA?! NU rata evenimentul de la Colina Unirea, din weekend! E cu degustare: diferite tipuri de pizza gourmet, chiar pizza dulce!

Dacă iubești pizza și vrei să o încerci în toate combinațiile posibile, chiar rare - gourmet,...