Nu e vreun copac tăiat de o drujbă! Nu e un om beat! E un stâlp! Cel mai probabil, al nimănui, că așa se întâmplă pe la noi. Dar nu e singurul. Mai are prieteni, puțin mai încolo, care și ei pot cădea oricând. A da! Și nu-s nici semnalizați!
Versurile unei piese foarte vioaie spune:
„Caaaadeeeeee!
Dă-te bă că cade… cade cade cade copacu!”
Ei bine, și bistrițenii pot cânta asta! Când merg spre Blăjenii de Jos. Doar să înlocuiască „copac” cu stâlp. Căci pe traseu vor vedea tot felul de stâlpi, care mai de care mai înclinați.
Ai putea crede, dacă ar mai fi la fel și pe cealaltă parte de drum, că vor să facă așa… o boltă, ca alea de flori ce se fac la ieșirea mirilor de la Starea Civilă.
Dar nu avem pe ambele părți, așa că ne mulțumim cu ce avem! Stâlpi vechi, „beți”, sau bătuți de vreme, gata, gata să cadă „la picioarele” mașinilor.
Râdem noi, râdem, dar nu e râsul nostru!
Că doar stâlpii sunt ai nimănui, așa cum știm și din alte situații. Nu contează că până la urmă îi ridică cineva, pentru că, în urma unei tragedii, tot nu e tras nimeni la răspundere.
Stâlpii spre Blăjeni nu sunt semnalizați, iar noapteaa, o mașină mare i-ar putea agăța și totul să se transforme într-o tragedie!
Dar până una alta, când mergeți spre Blăjeni, cântați piesa cu „Caadeeee!”. O să fiți și atenți la drum și poate vă dispare și senzația de rece de pe șira spinării! Mai ales dacă traversați zona pe timp de noapte!