6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO: Bombă neexplodată, găsită în Cluj! S-a cerut ajutorul pirotehniștilor bistrițeni

În ultima perioadă, în județul Cluj, se găsesc tot mai multe muniții neexplodate. Ultima a fost o bombă, ce data din al doilea Război Mondial. La opt astfel de intervenții au fost solicitați și pirotehniștii bistrițeni.

Cartușe, grenade, proiectile – sunt tot mai des întâlnite în zona județului Cluj. Pirotehniști au solicitat ajutorul colegilor bistrițeni, la opt astfel de intervenții.

Sâmbătă, 22 septembrie, pirotehniștii bistrițeni au ajutat la ridicarea unei bombe neexplodate, care data din al doilea Război Mondial. Aceasta aveaa calibrul de 60 mm.

În ultima perioadă, pirotehniștii bistrițeni au desfășurat opt misiuni pirotehnice în sprijinul colegilor din cadrul ISU Cluj. Ultima dintre acestea, s-a desfășurat sâmbătă, 22 septembrie a.c, când specialiștii din cadrul ISU Bistrița – Năsăud au ridicat în condiții de siguranță o bombă de aruncător, rămasă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial. Nu uitați, în momentul în care identificați, în orice circumstanțe, elemente de muniție rămase neexpldate, opriți orice activitate și solicitați, prin numărul unic de urgență 112, sprijin echipajelor pirotehnice specializate în misiuni de acest tip”, anunță reprezentanții ISU BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: