10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO – Becleanul – raiul roboților pentru o săptămână! Peste 100 de elevi din țară se joacă cu tehnologia în orașul de pe Someș

Becleanul găzduiește Tabăra Națională de Robotică. Preț de o săptămână, peste 100 de elevi din țară, grupați în 24 de echipe, se întâlnesc la Beclean pentru a se juca cu tehnologia.

130 de elevi și profesori din întreaga țară s-au întâlnit la Beclean, pentru a participa la Tabăra Națională de Robotică, ce se desfășoară în perioada 2-8 iulie. Este vorba despre 24 de echipe, care vor lua parte la workshop-uri, competiții, expoziții cu roboți sau excursii.

Ideea acestei tabere, organizate în premieră la Beclean, este ca elevii pasionați de robotică să poată face schimb de experiență și să-și petreacă timpul liber înconjurați de pasiunea lor.

Locația pentru această inedită tabără nu a fost aleasă întâmplător, contând foarte mult rezultatele echipei Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean – „Esentza Robotics”, care a ajuns anul trecut în First Tech Challenge România, iar anul acesta a adus la Beclean premiul pentru inovație.

Acesta este doar primul eveniment de acest gen de vara aceasta, o a doua serie va fi așteptată tot la Beclean, în prima parte a lunii august.

„Tabăra Națională de Robotică este, după părerea mea, cea mai valoroasă tabără care poate fi acum la Beclean. Prezența aici, în perioada 2-8 iulie, a celor mai buni elevi de liceu pasionați de tehnologia, proiectarea și fabricarea roboților nu face altceva decât să ne confirme faptul că orașul nostru poate trece deja la următorul nivel, cel de „smart city”, a declarat la deschiderea taberei de robotică, primarul orașului Beclean Nicolae Moldovan.

Foto: Nicolae Moldovan 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: