24.4 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

FOTO: Bărbat căzut într-un canal, pe strada Valea Jelnei din Bistrița

Mai multe echipaje medicale și pompierii au fost solicitați să intervină în urmă cu puțin timp pe strada Valea Jelnei din Bistrița, unde a avut loc un accident. Un bărbat a căzut într-un canal.

Două echipaje aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița intervin în municipiul Bistrița, pe strada Valea Jelnei.

Un bărbat a căzut într-un canal.

UPDATE:

Astăzi, 21 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că pe strada Ghinzii din Bistrița, unei persoane i s-a făcut rău și a căzut, aflându-se în stare de inconștiență.

La fața locului a fost identificat un bărbat de 51 de ani, cetățean român cu domiciliul în străinătate care, din nefericire, era decedat. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, au precizat reprezentanții IPJ BN pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.