10.1 C
Bistrița
duminică, martie 9, 2025

FOTO – Accident rutier în Livezile, produs de un șofer băut! Acesta a intrat cu mașina într-un cap de pod

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în localitatea Livezile. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul de pe marginea șoselei, unde a lovit un cap de pod. Acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Accidentul s-a produs în această seară, pe DN17, în localitatea Livezile. Se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului, unde a lovit un cap de pod.

În urma impactului, două persoane au fost rănite: șoferul și un pasager din autoturism. Acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și unul SAJ.

„Echipajele medicale au găsit la fața locului două victime conștiente, cooperante. Au fost evaluate din punct de vedere medical la fața locului și sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița, pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Cristina Răcilă.

Se pare că șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

„În localitatea Livezile, un conducător auto de 38 de ani din Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Bistrița, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat într-un cap de pod. Din accident a rezultat rănirea a două persoane, conducătorul auto și un pasager de 42 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.