-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO: A învățat să prepare clătite uriașe în Dublin, iar acum îi răsfață pe bistrițeni cu ele, în Centrul Vechi

A studiat Teologie Pastorală la București, cântă la pian și chitară și a muncit o perioadă în construcții, în Dublin, Irlanda, alături de tatăl lui. Seara, când se întorcea acasă de la muncă, traversa centrul capitalei și analiza modul în care se preparau clătite uriașe, pas cu pas, la un local. Apoi a avut ocazia să le prepare chiar el. Așa i-a venit ideea să se întoarcă acasă, la Bistrița, și să-și deschidă propria afacere: CrepesDeLaParis (situată pe pietonalul Liviu Rebreanu). Este povestea lui Samuel Hutină, un tânăr de 31 de ani, din orașul nostru.

Samuel Hutină are 31 de ani, s-a născut în Bistrița, și a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” –  grafică, pictură și sculptură.

Am mers apoi la București, la Institutul Teologic Penticostal, unde am studiat Teologie Pastorală. Sunt pasionat de arta muzicii și cânt la două instrumente –  pian și chitară – în trupele de laudă din cadrul Bisericii Penticostale Filadelfia.

După liceu am stat o perioadă să îmi caut de lucru, iar după un an și ceva am plecat în străinătate, în Dublin, Irlanda. Practic aici a început această poveste, a clătitelor„, ne-a povestit tânărul.

El a mers în Irlanda cu gândul să lucreze alături de tatăl său în construcții, însă lucrurile au luat o altă turnură.

De fiecare dată când veneam de la muncă traversam centrul capitalei deoarece acolo aveam chiria și după o vreme am văzut un loc unde se preparau clătite uriașe și le puteai servi la To Go.

Prima dată am stat și m-am uitat prin vitrină cum se preparau aceste crepes și vedeam ce ușor se juca acel om cu instrumentul din lemn după ce turna aluat pe plită. Folosea un bețișor din lemn cu care întindea circular și apărea clătita.

În fiecare seară după muncă mă opream acolo și analizam fiecare mișcare și tot ce puteam „fura” cu privirea. Știm cu toții că o meserie se fură… După câteva luni în care am studiat totul de la distanță am început să mă împrietenesc cu oamenii de acolo și am început să exersez și eu”, ne-a mai spus Samuel Hutină.

După câteva luni, a decis că e momentul să vină acasă, la Bistrița, și să-și deschidă propria afacere în domeniu.

Bineînțeles, aveam nevoie de bani pentru investiții și experiența unei afaceri la început de drum. Noțiuni de bază care, cu durere o spun, nu se predau în școlile din România decât foarte vag. Am înființat firma, am căutat un loc și am început povestea.

În 2020 am deschis clătităria, iar bistrițenii au apreciat foarte mult acest preparat care își are originea în Franța. Am decis să-i dau numele de CrepesDeLaParis. Fiecare preparat are o denumire care te duce cu gândul la Franța, respectiv la îndrăgitul Paris. Am inventat mai multe sortimente, având ca ingrediente de bază faimoasa Nutella, combinată cu fructe și dulciuri„, ne-a mai povestit tânărul.

Cel mai căutat și apreciat sortiment este Champs-Élysées, cu Nutella, banane și căpșuni.

Am creat o comunitate frumoasă. Clienții sunt și tineri și mai puțin tineri. Cu unii ne știm de la început. Știm poveștile lor. Chiar sunt clienți care nu trebuie decât să spună „dați-mi una din aia”, la fel ca în prima zi. 

Încă de când eram elev mi-am dorit să îmi deschid propria afacere, dar nu știam ce să fac. Și străinătatea mi-a deschis ochii.

Mă inspir mereu din ceea ce se prepară în clătitării din alte țări, pe Pinterest. Nu am făcut cursuri în acest sens. Pur și simplu am exersat și am făcut mii de clătite. Preferata mea este cea cu Nutella, banane și căpșuni pentru că este dulce și totuși acrișoară”, a completat acesta.

Samuel Hutină spune că faptul că a reușit să deschidă o afacere, care îl ajută și pe el, dar totodată îi bucură pe oameni, este un vis împlinit.

Este un vis împlinit deoarece vezi că oamenii apreciază un produs cu care tu te-ai luptat mult până să îl aduci la stadiul de a-l vinde. Obstacolele în ziua de azi sunt mari și multe, dar atunci când încerci există posibilitatea să și reușești. Oamenii cumpără ceea ce le place și faptul că se întorc și a suta oară mă bucură și mă face să continui pe acest drum.

Pe viitor îmi doresc să deschid cel puțin încă două locații, pentru a fi accesibili în tot orașul, nu doar pe pietonal. Și de ce nu, chiar să dau franciză.

Clătitele pe care le preparăm sunt făcute după o rețetă naturală, nu făcută din prafuri. Așa că bistrițenii pot cumpăra ceva făcut ca pe vremea bunicilor, în 2024„, a concluzionat tânărul.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Oameni din astia avem nevoie pentru a ne fi mai bine!
    Primaru poate fura si el meserie …ca e in drum spre casa!
    Care meserie?
    MESERIA DE A FI….. GOSPODAR!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.