7.5 C
Bistrița
joi, aprilie 3, 2025

FOTO: A ajuns cu mașina pe câmp, rostogolindu-se zeci de metri

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Domnești. O mașină a părăsit carosabilul, rostogolindu-se zeci de metri pe câmp.

O mașină a părăsit partea carosabilă, în urmă cu puțin timp, chiar înainte de intrarea în Domnești.

În zona cunoscută sub denumirea de „La păpuși”, din cauza poleiului de pe carosabil, șoferul a pierdut controlul volanului, ieșind în decor, rostogolindu-se zeci de metri pe câmp.

Din fericire, nu a suferit leziuni care să îi pună viața în pericol.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare au fost direcționate spre locul accidentului.

Echipajul de TIM SMURD a preluat de la locul accidentului o femeie în vârstă de 33 de ani. Aceasta era cooperantă, găsită în afara autoturismului.

Prezenta traumatisme toracic și lombar, a fost stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

”La orele dimineții, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bistrița au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Județean 154 între localitățile Sărata – Șieu. S-a constatat faptul că un autoturism condus de o femeie de 33 de ani din Bistrița, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la stânga, rezultând rănirea soferiței. În cauză, polițiștii desfășoară cercetări in cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili modul de producere al evenimentului.” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: