9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Focar de Covid la centrul pentru vârstnici din Groapa Sărății

12 din cei 34 de vârstnici de la Centrul Rezidențial Sf. Johann din Groapa Sărății s-au infectat cu Covid. Din fericire niciunul dintre vârsnici nu a dezvoltat o formă severă a bolii și nu a avut nevoie de spitalizare.

După penitenciar, Instituția Prefectului anunță un nou focar de Covid-19. Este vorba despre Centrul Rezidențial Sf. Johann, care funcționează în fosta pensiune Mya din Groapa Sărății.

Se pare că 12 din cei 34 de beneficiari ai centrului  au fost infectați cu Covid-10. Din fericire, toți vârstnicii sunt tratați în centru.

„Persoanele infectate nu prezintă o formă gravă și sunt tratate la centru (nu a fost nevoie de internarea lor în spital)”, transmite Instituția Prefectului.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost confirmate cu Covid-19 133 de persoane. Municipiul Bistrița se menține în topul județean, cu o incidență de 9, 24/mia de locuitori. Ilva Mare și Monor au incidență 0.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: