-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Focar COVID-19 la Penitenciarul Bistrița!

Trei deținuți din Penitenciarul Bistrița s-au infectat cu COVID-19, anunțau ieri reprezentanții instituției. Astăzi, alte 22 de persoane private de libertate au fost raportate ca fiind infectate cu noul Coronavirus. Deținuții au fost transferați la Jilava, acolo unde vor primi tratament.

Penitenciarul Bistrița s-a transformat în focar COVID! Coronavirusul a lovit în masă închisoarea din Bistrița.

Vineri, 6 noiembrie 2020, trei persoane private de libertate care se aflau în Penitenciarul Bistrița au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, transmiteau reprezentații instituției. Mai multe detalii despre acest subiect puteți reciti în materialul de mai jos:

Trei deținuți din Penitenciarul Bistrița s-au infectat cu Covid19

Astăzi, DSP BN a raportat alte 22 de persoane private de libertate infectate cu COVID-19, tot din cadrul Penitenciarului Bistrița.

Surse Bistrițeanul.ro din interiorul Penitenciarului spun că de la bun început se știa numărul mare de deținuți infectați cu noul coronavirus, însă conducerea instituției ar fi încercat să ascundă focarul grav izbucnit în penitenciar.

Aceleași surse au declarat că vineri și sâmbătă mai multe autospeciale ale ANP au plecat cu deținuții de la Bistrița înspre Penitenciarul – Spital București-Jilava în vederea aplicării tratamentului împotriva COVID-19.

De asemenea, sursele noastre spun că în acest moment sunt izolate două secții de deținuți, respectiv Secția 3 de la începutul acestei săptămâni, iar de ieri, 7 noiembrie a fost izolată și Secția 4 unde sunt 8 camere a câte 24 deținuți în fiecare cameră.

Se pare că focarul din Penitenciarul Bistrița ar fi pornit de la popota unității, care a fost închisă în această săptămână, după ce recent a fost depistat un angajat pozitiv.

În Uniunea Europeană, pentru a fi evitate focarele COVID-19, s-au luat măsuri de „aerisire” a spațiilor de detenție, de exemplu, deținuți încarcerați pentru fapte fără violență au fost eliberați condiționat sau au primit decizii de executare a pedepsei la domiciliu.

În urmă cu puțin timp, pe adresa redacției a venit următoarea Informare de presă privind focarul COVID înregistrat la Penitenciarul Bistrița:

„Având în vedere confirmarea unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate de Penitenciarul Bistriţa, administraţia locului de deţinere a procedat, concomitent cu derularea anchetei epidemiologice de către Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, la testarea a 87 de persoane private de libertate. Testele indicate nu corespund numărului de contacţi, ci au fost stabilite, la nivel administrativ, în baza unor potenţiale interacţiuni.

Rezultatele au relevat alte 22 de cazuri pozitive în rândul deţinuţilor testaţi, astfel că a fost dispusă transferarea acestora la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, în vederea aplicării tratamentului specific. 

Sursa de infectare rămâne, pentru moment, incertă, ancheta epidemiologică nefiind finalizată. 

Starea de sănătate a persoanelor indicate este bună, iar restul efectivului de deţinuţi este permanent monitorizat de personalul medical. 

Activităţile specifice locului de deţinere se desfăşoară fără disfuncţionalităţi şi, prin măsurile de informare/consiliere a persoanelor custodiate, este asigurat un climat carceral optim.

Unitatea dispune de baza materială destinată protecţiei individuale şi igienizării spaţiilor şi continuă aplicarea prevederilor interne pe linie de prevenţie şi intervenţie, precum şi recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud.

Comisar șef de poliție penitenciară Cosmin PĂRĂUAN

Purtător de cuvânt

PENITENCIARUL BISTRIŢA”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...