9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Firmele NU mai fac față creșterii cheltuielilor! Casa EMA a cerut reorganizarea pentru a ieși din impas

Cheltuielile de care se bat firmele din Bistrița par să fie tot mai greu de dus. Chiar la începutul lunii decembrie a anului trecut, Casa EMA și-a cerut reorganizarea judiciară, în încercarea de a ieși din impas.

În 3 decembrie, Geodensis Transcom, societatea care administrează complexul Casa EMA, și-a cerut reorganizarea judiciară la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Reorganizarea judiciară este procedura prin care societatea comercială încearcă să își achite datoriile și să-și continue activitatea economică, potrivit unui program de plată a creanțelor.

În spatele acestei decizii stau creșterile prețurilor din ultimii ani la utilități, gazul dublându-se, iar costurile cu apa fiind și ele foarte mari, facturile lunare ajungând chiar și la 15.000 de lei.

De asemenea, creșterea tuturor taxelor a împovărat mai mult conducerea complexului, care include bazin de înot, sală de fitness sau restaurant. Asta după pandemia de Covid, o perioadă cel puțin dificilă, în care Casa EMA a avut lacăt pe ușă aproape un an din cauza restricțiilor sanitare.

„Noi continuăm și sperăm să vină vremuri mai bune pentru a ieși din impas. Facem tot posibilul să oferim serviciile cu care s-au obișnuit oamenii, la o calitate cât mai ridicată. În pandemie, cât timp nu ne-a fost permis să funcționăm nu s-au aprobat reduceri la redevență. Am plătit toate taxele și impozitele întregi și pe durata ân care nu am putut funcționa. Am făcut o cerere și nu ne-a fost aprobată atunci. Singurul ajutor primit în pandemie a fost șomajul tehnic, să plătim 75% din salariile oamenilor. Nu am beneficiat de nimic, am cheltuit din banii noștri cheltuielile și reparațiile necesare. Am tot crescut prețurile în consecință și oamenii au înțeles, dar s-a dovedit că publicul nu poate să absoarbă o asemenea creștere de prețuri și au renunțat la serviciile de relaxare. Am avut în 2024, aproximativ aceleași venituri pe zona de piscină ca în 2019, în condițiile în care prețurile erau cam cu 30% mai mari”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, managerul Casa EMA, Mihai Oprea.

Potrivit acestuia, în 2025, prețurile la serviciile oferite nu cresc, deși cheltuielile sunt tot mai mari, tocmai pentru a stimula bistrițenii să meargă să se relaxeze și să facă sport la Casa EMA, locul unde sute, chiar mii de copii au învățat să înoate în ultimii ani.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. E dificil să ajungă banii la toți. În perioada pandemiei Guvernul a alocal sute de milioane de euro trusturilor de presă, televiziuni, ziare locale etc. Revenind mai în prezent s-au cheltuit 300 de milioane de euro pe niște alegeri care ulterior s-au anulat. Se vor cheltui alte sute de milioane pe alegerile ce stau să vină: cheltuieli cu personalul, cu propaganda electorală etc.

    Plus, să nu uităm că trebuie să mai mult decât dublăm cheltuielile cu ”apărarea” (NATO cere să urcăm de la 2% la 5%).

    E păcat de Casa Ema, cumva au dat un suflu nou în ceea ce privește domeniul lor în oraș și au dus calitatea la un nou standard. Semnalul de alarmă mai important e că dacă Casa Ema se clatină, care se află într-o locație ideală din toate punctele de vedere, restul nu pot să o ducă mult mai bine de asemenea. E doar vârful iceberg-ului ce îl observăm acum. Gazul de acum înainte va începe scumpirea cu adevărat.

    Aliații ne vând gazul mai scump decât ”dușmanii”. Cu așa aliați cine mai are nevoie de dușmani?! (am vrut să închei comentariul într-o notă ironic amuzantă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: