-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Fiind băiet mașinile spărgeam…

Copiii, adolescenții și tinerii din ziua de azi au tot felul de ocupații. Unii chiar se „distrează” făcând ilegalități. Acesta a fost cazul și a doi băieți, de 14 și 18 ani, din Ilva Mare. S-au „distrat” sâmbătă noaptea, dar acum sunt în vizorul poliției.

Sâmbătă noaptea, doi băieți din Ilva Mare, și-au găsit o „ocupație” mai deosebită. Plimbându-se prin localitate, au văzut într-o mașină ceva ce le-a făcut cu ochiul. Nu au stat pe gânduri, ci au acționat. Ilegal, bineînțeles.

Păgubitul a alertat poliția, care a început verificările. Nu a durat decât două zile și făptașii au fost identificați.

„Ieri, 22 mai a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au identificat doi tineri de 18 ani, respectiv 14 ani, ambii din Ilva Mare, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, cei doi sunt cercetați pentru faptul că, în noaptea de 19/20 mai a.c., ar fi sustras suma de 1.800 lei, dintr-un autoturism parcat pe raza localității Ilva Mare. Prejudiciul a fost recuperat parțial de către polițiști. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activități infracționale”, explică reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii au câteva sfaturi, pentru a se evita pe viitor astfel de incidente:

  1. Să parcați autoturismul în locuri luminate, parcări păzite, garaje sau în acele locuri în care pot fi observate în permanenţă .
  2. Să nu lăsaţi la vedere în autoturism telefoane mobile, genţi diplomat, poşete, acte personale sau alte obiecte de valoare. Toate acestea pot constitui o invitație pentru hoți pentru a fi sustrase.
  3. Montați pe maşina dumneavoastră  sisteme de alarmă şi antifurt suplimentare celor din dotare: sisteme audio, mecanice – blocarea volanului, a pedalelor.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.