4.5 C
Bistrița
vineri, decembrie 27, 2024

FII REPORTER: Înainte de a merge la un protest ar trebui să vorbim cu cadrele medicale să întrebăm dacă ele mai fac față

Cu un apropiat în spital, infectat cu Covid-19, o bistrițeancă atrage atenția că înainte de a merge și a îndemna lumea la proteste, ar trebui să vorbim cu cadrele medicale, care lucrează până la epuizare de la început de pandemie, și să le întrebăm dacă ele mai fac față…

Aseară, mai mulți bistrițeni au încălcat restricția de circulație și au ieșit în stradă, tocmai pentru a protesta împotriva măsurilor luate de autorități. Cei care îi au pe cei dragi în spital sau chiar i-au pierdut, îi îndeamnă pe protestatari să întrebe cadrele medicale dacă ele mai pot… Mai jos redăm scrisoarea trimisă redacției de către o bistrițeancă.

„Oare să înțelegem că acest virus face ravagii trebuie să ne îmbolnăvim? Doar atunci putem să credem. Nu e suficient să vedem doar la persoane apropiate prin ce trec și să încercăm să învățăm? Proteste, proteste, atât știm. Cred că înainte de a merge la protest așa cum se îndeamnă pe Facebook cred că ar trebui să vorbim cu cadrele medicale, cu cele din județul nostru să le întrebăm dacă ele mai pot, mai fac față. Avem pretenții atunci când ajungem la spital și dacă nu e bine e de vină medicul, asistenta etc, dar noi? Oare ce e mai bine să prevenim sau să tratam? Eu, care acum trec prin așa ceva cu cineva drag, vă spun că ar fi mai bine să prevenim și atunci și doctorii pot să fie mai aproape de noi. Știți cum e să nu poți afla informații, nu, pentru că doctorii în primul rând dau atenție pacienților, dar tu ca aparținător vrei să știi cât mai repede. Spitalul din Bistrița e plin. Vorbesc în fiecare zi cu cadrele medicale care se simt extenuate, simt acest lucru din vocea lor. Asa că înainte de orice protest care ziceți voi că dă bine, informați-vă! Se pot face toate doar să fim sinceri și responsabili. Nu știu ce să zic, dar oameni buni gândiți cu mintea voastră nu cu mintea celor care îndeamnă pe rețele de socializare. Gândiți-vă că dacă ajungeți în spital cadrele medicale vă îngrijesc, dar sunt și ei oameni care din păcate trăiesc cu acest virus de peste un an și au văzut multe. Prin faptul că respectăm regulile înseamnă că suntem responsabili și respectăm și medicii. Cred că ar trebui să ne mobilizam, să ne vaccinam nu să credem în povești SF.

În final eu nu vreau altceva decât să le mulțumesc medicilor/asistentelor care fac tot ce e posibil ca noi să fim sănătoși, să depășim această pandemie și să trăim într-o lume normală cu oameni normali. Mulțumesc doamnei doctor Mureșan , doamnei doctor Bândeanu Paula și tuturor celor implicați, iar voi dragi protestatari gândiți-va bine de ce mergeți să protestați că vă îndeamnă cineva pe rețeaua de socializare sau așa simțiți voi…”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...