Rodica Cremene s-a născut în Sebiș, în comuna Șieuț. De aproape 10 ani colorează atmosfera într-un magazin din Bistrița: își cunoaște clienții după nume, schimbă impresii, oferă sfaturi dacă i se cer și – în ciuda greutăților prin care a trecut, este mereu optimistă.

Rodica Cremene ar fi putut să stea acasă, bucurându-se de anii de pensie, însă fiind dintotdeauna o fire activă și energică, a preferat să muncească în continuare.

„Nu eram proastă, că dintr-a-ntâia până-ntr-a opta tot premiul întâi am luat. Mintea mi-o mers. Tot până-ntr-a opta am umblat numa’ cu opinci. Și tata la fel. De fapt toți umblam cu opinci…

Numa’ fata morarului și încă vreo trei-patru copii cu părinți cu afaceri aveau papuci în sat. Adică părinții care țineau magazinul universal și ăia care aveau moară. Ba, și copiii învățătorului și ai preotului din sat aveau papuci…”, ne-a povestit Rodica Cremene. 

Pe cei mai mulți clienți îi cunoaște după nume. „De felul meu îs mai comunicativă, imediat intru-n vorbă cu toată lumea.

Care vrea, că cine nu vrea, tre’ lăsat în plata Domnului.

M-o și întrebat odată un client la mișto – da’ ce, ați făcut Psihologia?!

Da’ ni’ nu tre’ să urmezi Psihologia ca să înțelegi omul. Numa’ tre’ să te uiți atent la el și să-l asculți câteva minute, și te prinzi ce hram poartă – i-am zis…

Unii dintre clienți îmi plac mai mult, cu alții parcă nu reușești să legi două cuvinte. Nu știu de ce, că eu vorbăreață îs cu toți, la început, la fel de mult. Da’ cu unii pur și simplu nu se leagă.

Unii îs docili și liniștiți, da’ nu pentru c-ar fi proști, ci fiindcă așa li-i felul…

Odată a intrat aici cre’ că o profesoară… Așa mi s-a părut că i s-ar fi potrivit să fie: profesoară. Venea des și cumpăra de la noi, și în timp am aflat că era bolnavă de cancer. Și bărbatul ei era bolnav, da’ nu la fel de grav… Și știind cum e cu cheltuielile cu spitalul și cu medicamentele, brusc mi-o venit așa s-o întreb – doamnă, nu vă supărați, vă jignesc dacă vă ofer eu, din partea mea, un cozonac?

Nu doamnă, nu mă jigniți deloc, mi-a zis. Dați-mi un cozonac dacă așa vreți și simțiți!

Așa mi-o fost de dragă femeia aia pentru cuvintele astea! Tot aștept s-o văd intrând în magazin. Da’ tare mă tem că atunci o fost ultima oară… Tare mă tem c-o fi și murit între timp…

Mai sunt clienți pe care îi citești de departe că au mulți bani. Le citesc în ochi cum își închipuie ei că totul li se cuvine. Numa’ că le lipsesc cei șapte ani de-acasă. Îmi vorbesc cu dispreț și mă prind că nu dau doi bani pe mine. Că pentru ei nu-s decât o vânzătoare…

Venea, într-o vreme, de exemplu, o femeie – săraca, dusă cu mintea. Și băiatul ei e internat la Psihiatrie, mi-a povestit. Am văzut că se descurcă greu, că-și tot socotește banii, așa că am vrut să-i dau din fondul ăla de ajutor. Da’ ce să vezi?! A sărit ca arsă – că ei nu-i trebe’ nimica, fiindcă a luat odată tot așa de la cineva și s-o ales cu farmece și blesteme… Ca să vedeți câtă ignoranță există pe lume! Că dacă e ceva ce nu suport, apoi îi prostia asta…”, ne-a mai povestit Rodica Cremene. 

De curând, Rodica Cremene și-a împlinit un vis. A reușit să participe la un pelerinaj în Ierusalim.

„Credeți-mă, o asemenea vizită, că excursie nu pot să-i zic, îți schimbă viață. Îs femeie bătrână, am trecut prin multe, țineam post și înainte luni, miercuri și vineri. Dar n-am reușit niciodată să țin un post întreg… După ce m-am întors din Ierusalim, am reușit să țin toate posturile. Reușesc și să mă abțin cu răutățile care-mi mai ies pe gură, dar răutatea tot există…

Am ajuns și la mormântul lui Iisus Hristos…! Și am văzut atâta lume, doamne, de pe toate continentele erau veniți acolo !

Curios, n-am văzut acolo niciun cerșetor… Iar servirea și politețea lor nu se poate descrie în cuvinte…”, admite Rodica Cremene. 

În februarie, în acest și-ar fi dorit să mai meargă o dată. „Dar nu s-a mai făcut pelerinajul, din cauza războiului de acolo… Nu-ți ajunge să vezi toate minunile alea o singură dată. Trebuie să mergi iar. Îți intră în cap și parcă ți se face dor de pământurile alea.

Am ajuns și la mormântul lui Iisus, vă dați seama ?! Atâta am apucat, un minut să zic un Tatăl Nostru… Nu ne-a lăsat prea mult, fiindcă era atâta lume, și toți voiau să ajungă în față…

Am ajuns și la peștera unde s-a născut Iisus Hristos, unde acum este o biserică…

Israelul mi s-a părut tare stâncos. Ne-a arătat preotul care era cu noi: între stâncile alea au trăit pustnicii și primii creștini care au fost prigoniți…

E tare mult de mers, de urcat și de coborât. M-am tot minunat și m-am întrebat cum naiba au răzbit oamenii ăia acum două mii de ani între stâncile alea… Mulți munți… Munți golași, nu acoperiți cu păduri, ca la noi…

Suntem oameni de rând, nu putem să le înmagazinăm pe toate în cap. Nici nu mai țin minte cum se numesc locurile pe unde am fost. Îmi amintesc numai emoțiile alea multe din suflet…

Parcă ai vrea să rămâi acolo, să nu mai pleci. Așa am simțit: că dacă cineva vine și-mi spune că pot să rămân acolo – acolo aș rămâne cu totul! Totul te atrage ca un magnet.

Parcă treci numai pe lângă minuni dumnezeiești. Și te pălește așa o rușine că ai greșit, că ai păcătuit prea mult… Că multe mai am de învățat și eu – și despre răbdare, și despre cumpătare… De când m-am întors, în fiecare zi plâng când îmi spun rugăciunile. În fiecare zi… Și trăiesc cu speranța că poate s-o termina în sărăcie războiul și-o să am zile să mă mai duc o dată la anul…”, ne-a mărturisit Rodica Cremene.

Rodica Cremene nu este o simplă vânzătoare. Este și unul dintre personajele din cartea „Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei”. Dacă vreți să aflați și alte detalii uimitoare din viața ei – găsiți câteva exemplare la Librăria Humanitas din Bistrița.